Televizorul din faţa mea este mai ceva decât o grădină zoologică. O imensă grădină zoologică de sticlă. Parcă şi are o structură asemănătoare. Maimuţele şi prădătorii sunt la loc de cinste.
Cât e ziulica de lungă am în faţă un televizor deschis. Obligaţie de serviciu. Nu recepţionez chiar tot ceea ce se derulează pe ecran, dar sunt cumva cuplat la evenimente. Iar uneori chiar sunt prins în mrejele unor ştiri sau dispute.
Aventura asta a mea cu televizorul se derulează de vreun an şi jumătate, răstimp în care am ajuns să-i ştiu cam pe toţi moderatorii şi cam pe toţi "invitaţii de serviciu". Mulţi veniţi, puţini chemaţi! Cei câţiva profesionişti (din păcate, tot mai puţini pe zi ce trece) sunt sufocaţi de o uriaşă masă de habarnişti, papagali, tupeişti, manipulatori, analfabeţi, manelişti, ţaţe, tâmpi, mincinoşi, făţarnici...
Televizorul din faţa mea este mai ceva decât o grădină zoologică. O imensă grădină zoologică de sticlă. Parcă şi are o structură asemănătoare. Maimuţele şi prădătorii sunt la loc de cinste. Marile animale, chiar dacă erbivore, ocupă şi ele un spaţiu vast. Ceva mai încolo - just for fun - sunt şi ceva suflete domestice, oiţe, gîsculiţe şi curcani. De toate pentru toţi.
Dacă doar stai să priveşti toată această faună, ca pe un conglomerat oarecare de fiinţe, nu poţi spune că asta te afectează în vreun fel. Totul devine interesant de-abia când chipurile capătă glas şi încep să emită judecăţi. Dezastru!
Spre exemplu, m-am săturat până peste cap de Tatoiu. Monica Tatoiu. A ajuns să mă obsedeze. E peste tot, vorbeşte despre tot. În 99% din cazuri habar n-are despre ce vorbeşte. Presupune, fabulează, face frumos în faţa moderatorului (care şi el - deh! - face frumos în faţa patronului). Puse cap la cap, toate acestea duc la un spectacol grotesc, greu (dacă nu cumva imposibil) de denumit mass-media.
M-am săturat un pic şi