Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patriarhul Daniel a binecuvântat hramul Mănăstirii "Sfântul Pantelimon"

Publicat in Vocea Brailei, marți 28 iulie 2009 ·

* Prea Fericitul a fost prezent, ieri, alături de Înalt Prea Sfinţitul Casian, la slujba oficiată în Staţiunea Lacu Sărat

Sute de credincioşi au ignorat, ieri, căldura şi aglomeraţia, bucuroşi că pot asista la slujba oficiată de Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi Înalt Prea Sfinţitul Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, cu ocazia hramului Mănăstirii Sfântul Pantelimon din Staţiunea Lacu Sărat.

Prea Fericitul Daniel a ajuns la mănăstire în jurul orei 11.00, fiind întâmpinat de soborul de preoţi în frunte cu Arhiepiscopul Casian. La finalul slujbei, patriarhul le-a vorbit credincioşilor despre viaţa plină de pilde a Sfântului Pantelimon. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a fost ascultat cu evlavie de credincioşii pătrunşi de pioşenia momentului. Mai în faţă, ascunşi la umbra cerdacului mănăstirii, senatorul PSD Ion Rotaru, deputatul PSD Viorel Balcan şi prefectul Loredana Alexandru au dat mai puţină atenţie slujbei, fiind prinşi la un moment dat într-o discuţie lumească, la doar câţiva metri de Prea Fericitul Daniel, înconjurat de soborul de preoţi. La eveniment s-au aflat şi primarul Aurel Simionescu şi preşedintele CJ Gheorghe Bunea Stancu, a căror prezenţă a fost salutată de Preafericitul Daniel.

În mod tradiţional, finalul slujbei a fost urmat de un ospăţ oferit de măicuţele Mănăstirii "Sf. Pantelimon", credincioşii aşezându-se liniştiţi la coadă pentru a primi câte o porţie de sarmale foarte bine gătite.

Organizatorii au primit şi reproşuri: unii participanţi s-au plâns că apa sfinţită era în cantităţi prea mici şi greu accesibilă. "Anul trecut erau două cisterne şi toată lumea putea lua apă. Acum se poate obţine dintr-un singur loc şi este o coadă foarte mare", ne-a spus o bătrânică.

Mănăstirea "Sf. M. M. Pantelimon" din Staţiunea Lacu Sărat a fost fundată în anul 1996, cu spriji

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 2 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum 29 minute
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum o ora
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 2 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum o ora
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Ryanair: Tarifele din această vară vor fi mai scăzute, deşi avioanele nu vor fi pline

Mediafax acum 29 minute
Directorul executiv Michael O'Leary a declarat luni că cererea generală de zboruri a fost „pozitivă", dar a avertizat că „preţurile recente se situează sub aşteptările firmei", raportează Financial Times, citat de Ziarul Financiar. Directorul execut

Comisia Europeană își explică ajutorul acordat Iranului pentru găsirea elicopterului prezidenţial

HotNews acum 28 minute
Comisia Europeană a transmis luni că ajutorul pe care l-a oferit duminică pentru căutarea elicopterului în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost acordat fără „motivaţii politice”. Amintim că preşedintele iranian Ebrahim Raisi și min

Preşedintele Andrzej Duda: Polonezii cunosc sentimentul de şoc după pierderea bruscă a unor lideri politici

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, se numără printre primii lideri europeni care au comentat accidentul de elicopter din Iran, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Ebrahim Raisi şi ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian. El a amintit de

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°