Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mercurialul mireselor de 12 ani: 10 căruţe de fier vechi sau 2.000 de saci cu PET-uri

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 15 ianuarie 2012 ·

La Valu lui Traian, judeţul Constanţa, ţiganii musulmani îşi promit fetele pentru măritiş cu mult înainte de vârsta majoratului. Viitorii soţi, care sunt tot minori, trebuie să plătească sume de până la 4.000 de lei, ca “garanţie”.

Când a împlinit 10 ani, Sali Gearâp din comuna Valu - 10 km de Constanţa, şi-a dorit cel mai mult să aibă un cal adevărat, cu patru copite, care să fie numai al lui şi un bici (“cu clopoţei”) cu care să plesnească în mijlocul uliţei, pe strada Mihai Eminescu din localitate.

Anul următor, în 2011, Sali a cunoscut-o pe micuţa Ayra (care avea 12 ani) şi a renunţat la cal sau bici: s-a răzgândit şi s-a gândit rapid la o nevastă pe care s-o mângâie doar el, atunci când se va face mare şi când va avea mustaţă, şi când va obţine respectul cuvenit unui bărbat. Pe-atunci, nu ştia dacă Ayra aparţinea ţiganilor horacăi de la Făurei, sau ţiganilor daulagii (“toboşari”) de la Medgidia, ori chiar ţiganilor hadâri, care încă mai poartă şalvarii înaintaşilor. Probabil, nu avea importanţă. Sali era copil şi o dorea pe Ayra ca un copil: cu pumnii strânşi şi cu supărări orgolioase.

Negoţ : 40 de marafeţi pentru Ayra

Prin intermediari, tatăl Ayrei i-a transmis pretenţiile familiei lor: să dea, adică, acum în 2012, un „mărunţiş” de 40 de marafeţi (sau, cum se zicea pe legea de-acum, 4.000 de lei noi), iar fata va fi a lui. Atât costa promisiunea că el, Sali, o va putea lua acasă pe Ayra în scurt timp.

Conform tradiţiei ţigăneşti, cei 4.000 de lei (“başlâc parasî”) erau bani de “lapte de mamă”: părinţii fetei nu i-ar fi cheltuit, iar la un eventual divorţ, banii ar fi revenit Ayrei, care trebuia să se descurce cu ei măcar 3 luni. La vremea aceea, pe Ayra a vrut-o doar Sali: alţi ţigani musulmani (de pe la Nisipari, Medgidia, Făurei sau Castelu) nici măcar nu aflaseră ceva despre fetiţa asta căreia îi curgeau mucii pe cămaşă, avea şoldur

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 43 minute
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 53 minute
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum 2 ore
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Două medalii de aur pentru România, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged

Mediafax acum o ora
România a obţinut duminică două medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged. Una dintre medalii a fost câştigată de echipajul de dublu vâsle masculin, iar a doua de echipajul de dublu rame feminin.

România a încheiat en fanfare Europenele de canotaj: aur la 8+1 feminin

News.ro acum 34 minute
Echipajul de 8+1 feminin format din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş şi Victoria-Ştefania Petreanu a câştigat, duminică, medalia de aur la Campionatele Europene de

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum o ora
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°