O femeie de pe strada Cantonului a fost la un pas de a-şi pierde viaţa, după ce ambulanţa solicitată a întârziat aproape o oră. Cratere care fac aproape imposibilă circulaţia şi o dispeceră care, susţine pacientul, a refuzat să trimită în timp util o ambulanţă - iată împrejurările prin care în Cluj se poate muri de la o peritonită.
Pe strada Cantonului de la periferia municipiului, circulaţia a devenit, în ultimii ani, o adevărată aventură, din cauza gropilor din şosea. Săptămâna trecută, Adrian Bălan a solicitat, prin 112, o ambulanţă pe strada Cantonului numărul 1, pentru ca soţia sa să fie transportată de urgenţă la spital. Pentru femeie, durerile abdominale deveniseră insuportabile, astfel încât, după aproape o oră de aşteptare, soţul ei a decis să o transporte cu maşina proprie la spital. „Ne-am intersectat cu ambulanţa pe drum şi soţia mea a fost preluată. A intrat direct în operaţie, avea peritonită. Chirurgul mi-a spus că, dacă am mai fi întârziat vreo două ceasuri, putea să fie fatal", spune Adrian Bălan.
Sesizare la Ambulanţă
Nemulţumirea clujeanului se îndreaptă spre dispecerul Serviciului de Ambulanţă Cluj care a fost de serviciu în după amiaza zilei de 1 martie, Timea Drăguş. „Am făcut şi o sesizare telefonică la Serviciul de Ambulanţă, a doua zi, prin care am reclamat felul în care a tratat problema dispecerul de la Ambulanţă", spune bărbatul. Potrivit acestuia, dispecerul de serviciu ar fi spus că s-a săturat de câte apeluri a primit de pe strada Cantonului şi că, dacă vor mai suna, îi va amenda. „Nevastă-mea trăgea să moară, îmi era frică să o duc cu maşina mea la spital, iar femeia de la celălalt capăt al firului se răstea la mine şi mă ameninţa. Nu vreau să fie dată afară, dar vreau ca cei abilitaţi să se sesizeze şi să ia măsuri. Astfel, se pot salva vieţi", spune clujeanul.
„Vom asculta înregistrarea"