Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră la Teatrul Municipal Târgovişte: „Inimă de boxer”, o piesă despre conflictul dintre generaţii

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 noiembrie 2010 · ·

Povestea lui Jojo şi Leo, care se joacă mâine la Târgovişte, a fost tradusă în zece limbi şi pusă în scenă de toate marile teatre ale Europei.Publicul român a avut prima întâlnire cu „Inimă de boxer” în urmă cu doi ani, la Buzău. În unul din rolurile principale, actorul Constantin Codrescu, originar din Târgovişte.

„Inimă de boxer” este o piesă pe care adolescenţii, tinerii Târgoviştei şi nu doar ei nu ar trebui să o rateze. Până la urmă, fiecare dintre noi ne putem găsi, mai mult sau mai puţin, puncte comune cu cele două personaje principale: Jojo şi Leo. Doi oameni separaţi de diferenţa de vârstă. Două experienţe de viaţă diferite. Două caractere care se întâlnesc şi pun la cale viitorul.

O poveste impresionantă, scrisă cu umor şi candoare, dar care nu duce lipsă de momente dramatice. De puncte de reflecţie. „Jojo este un adolescent răzvrătit, condamnat la muncă în folosul comunităţii, pentru o faptă pe care nu el a comis-o. Aşa ajunge la un azil de bătrâni, ca zugrav, unde îl întâlneşte pe Leo, un bătrân de 70 de ani, fost campion mondial la box. Între cei doi se leagă o prietenie strânsă. Jojo începe să se maturizeze, iar Leo îşi retrăieşte tinereţea tumultuoasă”, dezvăluie Victor Scoradeţ, regizorul spectacolului.

Piesa a captivat tinerii din toată Europa

Dramaturgul german Lutz Hubner este considerat a fi unul dintre cei mai buni autori de teatru pentru tineret, iar „Inimă de boxer” a primit în 1998 titlul de cea mai bună piesă a anului. Autorul a studiat filosofia şi sociologia, ştiinţe care l-au ajutat să pătrundă adânc în profunzimea spiritului uman, să creeze destine, să modeleze portrete, să aducă în faţă, pe scenă, viaţa adevărată.

„Inimă de boxer” a captivat mii de tineri din toată Europa. Piesa a fost tradusă în zece limbi şi s-a jucat pe toate marile scene de pe bătrânul continent. Publicul român a avut prima întâlni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 57 minute
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 56 minute
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 40 minute
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Hamas publică o înregistrare video cu doi ostatici israelieni răpiţi la 7 octombrie

News.ro acum 23 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în atacul său de la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Fâşia Gaza, relatează AFP. Cei doi ostatici se prez

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 4 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°