Vineri seara, DNA a informat că mandatele au fost emise pentru 20 de zile, de către Curtea de Apel Bucureşti, însă aceasta a admis propunerea procurorilor care era pentru 29 de zile, potrivit Mediafax.
Prim-procurorul Nelu Carpen a cerut 4.000 euro pentru a ajuta un acuzat într-un dosar şi a constituit un grup infracţional organizat pentru fapte de corupţie în legătură cu derularea unor anchete, iar avocatul Adrian Zamfirachi a cerut 75.000 euro de la persoane cărora le promitea soluţii favorabile.
Nelu Carpen este acuzat de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi de favorizarea infractorului, iar Adrian-Richart Zamfirachi, avocat în Baroul Bucureşti, de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Având în vedere calitatea de magistrat a lui Carpen Nelu, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea acestuia.
Într-un raport de control din 2009, inspectorii CSM au constat o serie de deficienţe, precum încadrarea unor fapte potrivit unei legislaţii inexitente, inculpaţi arestaţi preventiv şi scoşi de sub urmărire, dosare vechi nesoluţionate la Parchetul Judecătoriei Buftea, al cărui prim-procuror Nelu Carpen a fost arestat.
Inspectorii Consiliului Superior al Magistraturii a făcut un control, în perioada 9 - 11 noiembrie 2009, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea şi a avut ca obiective verificarea modului de remediere a deficienţelor constatate cu ocazia controlului anterior.
Inspectorii CSM au constat la primul control că resursele umane nu erau folosite adecvat, planificarea activităţii era formală, iar procurorii acestui parchet nu comunicau întotdeauna soluţiile dispuse părţilor.
De asemenea, în unele rechizitorii cu arestaţi sau nearestaţi, prin care s-a dispus tri