Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum traduce un scriitor. Pessoa în limba română

Publicat in Romania Literara, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Alberto Caeiro, Ricardo Reis, Álvaro de Campos, Fernando Pessoa: vocile aceluiaşi poet care a ţinut să-şi îmbrace multiplele încarnă ri concomitent, să-şi trimită în lume exploratorii, feţele propriului sine, spre a-i da cât mai multe veşti despre ceea ce îl interesa: memoria, imaginaţia, gândirea, limbajul.

Evident că întreprinderea de a traduce această alteritate nu şi-o putea asuma decât tot un poet – şi nu numai. A traduce patru feţe diferite ale unui scriitor care ar fi fost greu de transpus chiar şi într-o unică manifestare presupune, pe lângă talent – pe care Dinu Flămând îl are din plin – , şi o cultură diversificată, profunzime şi, nu în ultimul rând, viziune. „Tendinţa de a alcătui în jurul meu un alt univers, asemănător acestuia, dar populat cu alţi oameni, nu mi-a părăsit niciodată imaginaţia”, istoriseşte Pessoa într-o scrisoare. „Îmi venea uneori câte o expresie spirituală, cu totul străină, dintr- o pricină sau alta, de cel care sunt eu, sau de cel care mă cred că sunt. Şi o spuneam imediat, spontan, ca şi cum ar fi aparţinut unuia dintre aceşti prieteni ai mei, cărora le dădeam imediat un nume, le inventam o poveste...” „Cum scriu eu în numele acestora trei?... În cazul lui Caeiro e vorba de o pură şi neaşteptată imaginaţie.... În cazul lui Ricardo Reis, se întâmplă în urma unei deliberări abstracte... Pentru Campos, atunci când simt un subit impuls de a scrie şi nu ştiu ce anume va ieşi...” Portugheza unuia e mai lacunară, a altuia mai puristă etc. (spune chiar Pessoa).

Iată cum sună în română Alberto Caeiro, „maestrul” metafizic (cel care „şi-a conceput opera ca pe o progresie ..., precum cineva care dirijează.... dezvoltarea logică a civilizaţiilor”): „Cînd va fi să mor, fiule,/ bine-ar fi să devin eu copil, cel mai mic./ Ia-mă atunci în braţe tu/ şi du-mă în casa ta,/ Dezbracă-mă de fiinţa mea umană şi obosită/ şi întinde-mă pe pa

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 4 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum o ora
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum o ora
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 2 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 2 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°