Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Criza financiară a închis farmacii

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 octombrie 2009 ·

Mai multe farmacii din oraş au pus lacăt pe uşă din cauză că nu au mai avut bani să-şi plătească furnizorii de medicamente. Patronii au considerat că e mai avantajos să le închidă decât să plătească în zadar chirii exorbitante. Clienţii au scăzut constant, iar facturile restante i-au băgt în faliment. „ Se pare că oamenii de afaceri au considerat că este mai rentabil să închidă farmacia, iar personalul să-l distribuie la alte farmacii din oraş “, ne-a declarat Maria Botezatu, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Braşov. În judeţ, cel puţin două mari unităţi au fost închise, dar mai sunt şi alte farmacii mai mici care nu au rezistat pe piaţă.

În plus, Maria Botezatu mai spune că probleme sunt şi în ceea ce priveşte acordarea de medicamente compensate sau gratuite, din cauză că multe farmacii nu mai primesc medicamente de la unii furnizori. „ Dacă ordonanţa dată în luna octombrie rămâne în vigoare, cel puţin 50% dintre farmaciile din judeţ se vor închide. În prezent, plata către unii furnizori trebuie făcută în termen de 180 de zile, adică şase luni, însă, având în vedere faptul că CNAS nu a decontat încă facturi din luna iunie, multe farmacii sunt blocate de furnizor i“, a mai spus Maria Botezatu. În această situaţie, farmaciştii apelează la artificii şi comandă medicamente de la alte depozite faţă de care nu au datorii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Feteşti a murit încercând să facă o bombă artizanală / Materialele folosite i-au explodat în locuinţă

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Ialomiţa a murit încercând să facă o bombă artizanală în locuinţă. Materialele folosite au explodat. În imobil anchetatorii au găsit articole pirotehnice şi elemente de muniţie, potrivit News.ro. Politie cu girofar

David Popovici a câştigat proba de 200 m liber din cadrul etapei de Mare Nostrum de la Barcelona - VIDEO

News.ro acum 4 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, proba de 200 m liber din cadrul etapei de la Barcelona a circuitului Mare Nostrum. Popovici a fost cronometrat cu timpul 1:44.74, record al competiţiei. Pe locul doi s-a clasat sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:45.68

UPDATE - Cum a justificat Curtea de Apel Ploieşti scoaterea din arest a fiilor vrăjitoarei Sidonia, acuzaţi de crima din Padina: Gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului / Ei susţin că se aflau în legitimă apărare

News.ro acum 3 ore
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi cunoscuţi în lumea interlopă care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din judeţul Dâmboviţa admit că există probe că cei trei au comis fapt

Moarte groaznică pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. O persoană a fost aspirată de motorul pornit al unui avion

News.ro acum o ora
O persoană a murit după ce a ajuns în motorul unui avion în funcţiune pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, a anunţat miercuri compania aeriană olandeză KLM, relatează SkyNews şi BBC. Într-o postare pe X, aeroportul Schiphol a descris incidentul ca

Sfidare în Georgia: Circa 200 de ONG-uri anunţă că nu se vor supune legii "influenţei străine"

News.ro acum 3 ore
Circa 200 de ONG-uri georgiene au anunţat miercuri că vor refuza să se supună legii privind "influenţa străină", adoptată cu o zi înainte la iniţiativa partidului de guvernământ, deşi au fost săptămâni de manifestaţii prin care populaţia şi-a exprim

Ambasadorul SUA la NATO: Nu toţi aliaţii sunt dispuşi să-l susţină pe Mark Rutte, dar nu trebuie să ne alarmăm. Mă aştept ca procesul de selecţie a secretarului general să fie încheiat până la summitul din iulie

News.ro acum 2 ore
Ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, a declarat miercuri că aliaţii continuă să discute despre candidaturile la şefia NATO a premierului olandez Mark Rutte şi a preşedintelui României Klaus Iohannis şi a recunoscut că, deşi favorit clar, şeful

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 8 ore
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 8 ore
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Marcel Ciolacu: Sunt adeptul impozitării progresive / Nu exclud continuare cu cota unică la companii

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri seară, la Euronews, că este adeptul impozitării progresive, dar a precizat că nu exclude nici continuare cu cota unică la companii. El a menţionat, însă, că nu trebuie să fie cotă unică cu excepţii, „în f

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan urmează să participe la summitul G7 din Italia

Adevarul acum o ora
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan urmează să participle la summitul şefilor de stat şi de guvern din G7, programat să fie organizat în iunie în Italia, a anunţat miercuri biroul de presă al şefei guvernului italian, notează AFP, scrie AGERPRES.

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/30°
Constanta
acum

12°
joi

12°/20°
vin.

16°/24°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

12°/20°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/23°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/25°