Aproape fara exceptie, caderea bancilor americane a urmat acelasi scenariu, scrie Dan Popa pe blogul sau. Mai intai au anuntat ca e posibil ca rezultatele sa fie afectate de subprime. Pe urma, au venit cu “vestile bune”: banca are profit, chiar daca sensibil mai mic decat in urma cu un an. Urmeaza faza “acceptarii”, in care se impaca cu situatia si anunta fie un fond suveran fie o companie de private equity care ar urma sa investeasca intr-o participatie strategica in banca.
Urmeaza o revigorare usoara a actiunilor listate la Bursa, dupa care se reia prabusirea lor. Pierderile se inmultesc, actionarii anunta reducerea dividendelor pentru a “conserva” capitalul si apoi anuntul falimentului.
Modelul Lehman Brothers Sa luam modelul Lehman Brothers. Chiar inainte ca deja celebra criza subprime sa loveasca economia SUA, Lehman a facut o miscare ciudata pentru o banca reputata prin prudenta ei. A lansat o emisiunea de 5 mld de dolari cu maturitate de 5 ani, desi sustinea ca nu are nevoie de fonduri.
Anul trecut, cand primele semne ale crizei aparusera in piata, Lehman a anuntat ca intentioneaza o achizitie de 100 mil dolari. Cursul la Bursa al Lehman a crescut, dar nicio achizitie nu a fost facuta, evident. A urmat o perioada in care Lehman cadea usor la Bursa, dar oficialii sustineau ca totul e ok, ca sunt efectele colaterale ale crizei.
In 9 iunie 2008, banca a vandut actiuni in valoare de 143.000.000 $ , la un pret de 28 $ actiunea. In foarte scurt timp, o alta tranzactie gigant cu actiuni privilegiate Lehman a bulversat piata. 75.900.000 actiuni , la 25 $ actiunea, si o dobanda de 7,95%. Trebuie spus ca o asemenea tranzactie se facea in mod normal la un curs de 8,80 $ actiunea si la un randament de 23%. Era greu de crezut ca banca o duce bine. Ceea ce a urmat, se stie. Aproape fara exceptie, caderea bancilor americane a urmat
