Cutremurul de astăzi din Indonezia a avut loc în aceeaşi zonă în care s-a produs şi seismul din decembrie 2004, ce a generat un tsunami devastator, soldat cu peste 230.000 de morţi. Potrivit corespondentului BBC la Jakarta, cutremurul de miercuri a fost resimţit timp de cinci minute.
Epicentrul a fost localizat la 434 de kilometri sud-vest de Banda Aceh, din insula Sumatra, şi la 1.797 de kilometri vest-nord-vest de Jakarta.
Autorităţile au emis un avertisment de tsunami pentru întreaga regiune a Oceanului Indian. Deocamdată, însă, autorităţile indoneziene au anunţat că nu există informaţii privind producerea unui val seismic şi nici privind eventuale victime, conform realitatea.net.
Centrul pentru alertă de tsunami din Pacific a îndemnat, totuşi, guvernele să "ia măsuri adecvate". Potrivit avertismentului, cutremure cu o astfel de magnitudine "au potenţialul de a genera tsunami-uri distructive, care pot afecta coastele întregului bazin al Oceanului Indian".
Biroul thailandez pentru managementul dezastrelor a anunţat că persoanele de pe coasta de vest a provinciei Andaman ar trebui să evacueze zona.
Indonezia este situată în zona Cercului de foc al Pacificului şi este afectată în mod regulat de cutremure.
Cel mai grav tsunami din istoria recentă rămâne, deocamdată, cel produs în 2004, în Oceanul Indian, când au murit peste 230.000 de oameni, iar înălţimea maximă a valurilor a fost de aproape 50 de metri.