Mariana Negoiţă, unul dintre cei mai solicitaţi pediatri ai Brăilei anului 1996, era o femeie cochetă, dar retrasă. Fostele colege spun că femeia nu avea duşmani şi că zâmbetul ei topea orice încercare de ceartă. Ea nu avea însă nici prea mulţi prieteni, şi de aceea anchetatorilor le-a fost greu să găsească elemente care să-i ajute la rezolvarea cazului.

Surâsul Marianei FARMEC ● "Avea un dar aproape paranormal de a-i linişti pe oameni"

Cel mai solicitat pediatru al Brăilei anului 1996 era o femeie mignonă, cu părul bogat, cu un trup de clepsidră, o femeie retrasă, care topea cu zâmbetul ei orice încercare de ceartă. Faptul că nu avea duşmani, dar nici prea mulţi prieteni a fost

o piedică în anchetă.

"Un medic aşa cum era Mariana se naşte la o sută de ani; Brăila n-o să mai vadă prea curând aşa doctoriţă de copii", sunt cuvintele prin care Remus Negoiţă vorbeşte despre cea care îi devenise soţie în 1966. Cum fiica Marianei nu a dorit să ne vorbească, cea mai apropiată persoană de victimă, care ne-a ajutat să-i conturăm portretul, este soţul ei. "Cum intra pacientul pe uşă, ea ştia ce are." De s-au certat vreodată, de au fost nemulţumiţi unul de altul, ajungând chiar în pragul divorţului, amintirile acelor momente s-au ascuns adânc în mintea bărbatului pe care Poliţia l-a suspectat că şi-a ucis soţia. În cuvintele lui nu se aude ura, dacă ea a existat vreodată, ci doar regretul după o femeie pe care a iubit-o. În fiecare seară, el o lua de la serviciu, iar ea i se plângea uneori: "Măi Remus, am foarte mulţi pacienţi şi de asta am atâtea necazuri cu colegii". Pacienţii aduceau câte un plocon cu de-ale gurii: o pasăre, o bucată de brânză, iar ea nu refuza să dea consultaţii şi acasă sau la domiciliul bolnavului. Sâmbăta, ca să se relaxeze, Mariana mergea la ţară, unde el îi aranjase un loc să stea la pla