Radu COSASU
Armata mea de cavalerie. Supravietuirile 2
Editura PRO, Bucuresti,
2003, 212 p., f.p.
Play it again, Sam...
Radu Cosasu este, fara indoiala, un caz: antifascist de familie mic-burgheza blocat din convingere in bolsevism intre 1946-1956, si-a luat revansa dupa 1965 printr-o literatura brianta in care esentiala este onestitatea „spovedaniei“ fictionalizate, asumarea pacatelor tineretii fiind dusa pina-n pinzele albe ale autoironiei „oximoronice“. Insa momentul receptarii optime a prozei sale pare a fi venit abia acum. Acum, si nu in anii ’60-’70, cind la ordinea zilei era un alt tip de proza a „obsedantului deceniu“ – romane bolovanoase, mohorite si teziste despre putere si adevar sau realisme magice labirintic-cetoase –, iar biografemele cosasiene erau relegate politicos in zona minorului nuvelistic frivol si a gazetariei de talent.
Dar... de la unii optzecisti (Horasangian, Grosan, Cartarescu) pina la „generatia decreteilor“ si la Sorin Stoica &Co, pasionatii de (auto)biografism si de revizitarea copilariei/tineretii sub comunism par iesiti (si) din mantaua alternativa a lui Cosasu, cel care a descoperit – in anul revolutiei maghiare – ca „adevarul integral“ in viata, ca si in literatura. nu poate fi decit unul particular, fara partid. Proza cosasiana de la Supravietuiri incoace e o nesfirsita „terapie psihanalitica“ prin care viata este transformata, cu gratie, subtilitate si umor, in literatura de cea mai buna calitate. O (melo)drama giocosa aspirind la sunetul muzicii de care autorul s-a despartit, in adolescenta, pentru marsurile revolutionare. O literatura a maruntisurilor unui comunism estetizat intimist si rasfoit ca un album cu fotografii de familie...
In ultimii ani, fictionarul propriei tinereti romantic-revolutionare, supravietuitor sarmant si „dilematic“ al epocii d