NOTA: Textul de mai jos ii apartine lui Dedalus, unvechi cititor al Contributors.ro, deseori un critic foarte bun al textelor aparute aici. Din motive pe care le socotim intemeiate, el a preferat sa nu isi dezvaluie public identitatea.

(I) Să începem de undeva!

Invățământul românesc. O problemă cunoscută, subiect de nesfârșite văicăreli încheiate cu veșnicul și paralizantul “Trebuie să facem ceva!”. Urmat de superfragilistice analize ale fiecărui detaliu al marasmului, ca un ecou al văicărelilor generale anterioare, reflectat în micro-revolte sterile.

Complicat. Din complicat, analiza a dus la și mai complicat.  Frecată și răsfrecată, situația catastrofala a pseudo-învățămîntului românesc refuză să-și găseasca singură soluția, deși e periodic aghezmuită cu văicăreli.

A complica lucrurile nu înseamnă a le rezolva. Dimpotrivă. Si dacă te plângi – te descarci.

Cum au ajuns manualele să împiedice învățarea în loc să  o ajute și ce ar trebui făcut?

Programa cuprinde obiectivele învățării in fiecare clasă, exemple de activități și indicatori pentru eficiența învățării. Este aprobată de minister, prin ordin.

Manualele, zise “alternative”, sunt propuse de autori și aprobate de același minister, condiția fiind “corespondența cu programa”.

Programele sunt acceptabile, în general. Manualele sunt complicate, stufoase, prolixe  – într-un cuvânt: inutilizabile.

De ce sunt așa multe manuale alternative și așa de slabe? Pentru că autorii iau puncte pe ele (și bani…) și astfel pot avansa în carieră. Cine le verifică? Ministerul. Au cum funcționarii să respingă un manual? Nu, pentru că mai trebuie să și dovedești că nu e bine elaborat… Să dovedești acest lucru ia timp și ghici cine va da telefon și cui…

De ce e nevoie de manuale alternative? Deoarece profesorii trebuie să-și alegă ceva potrivit clasei respective. Dar dacă oricum t