Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grampet-GFR participă la privatizarea Train OSE, transportatorul feroviar de marfă din Grecia

Publicat in Romania TV, miercuri 7 august 2013 ·

Grupul de companii Grampet-GFR, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, va participa la privatizarea Train OSE, operatorul de transport feroviar de marfă din Grecia.

La privatizarea Train OSE vor mai participa, printre alţii, un consorţiu format din Căile Ferate Ruse (RZD) şi Societatea Căilor Ferate din Franţa (SNCF), dar şi COSCO (China Ocean Shipping Company), cel mai mare furnizor de servicii de logistică şi shipping din China, se arată într-un comunicat Grampet, scrie Mediafax.

"Invitaţia pe care am primit-o să participăm la privatizarea Train OSE sper că mai lămureşte o dată soliditatea şi bonitatea noastră ca agent economic", a declarat Gruia Stoica în comunicat.

Grampet aminteşte că în acest an a participat şi la alte două privatizări internaţionale, câştigând-o pe cea din Croaţia pentru HZ Cargo şi aflându-se în pole-position pentru BDZ Cargo din Bulgaria, unde aşteaptă decizia autorităţilor în legătură cu reluarea procedurii.

Totodată, GFR a fost declarat la 20 iunie câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.

Citeşte şi Gruia Stoica a câştigat licitaţia pentru preluarea companiei feroviare de stat din Croaţia

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au o dispută privind privatizarea companiei, Băsescu cerând ca Ponta să îşi asume responsabilitatea privatizării, iar primul-ministru solicitând avizul CSAT.

CSAT s-a întrunit vineri pentru a discuta despre privatizarea CFR Marfă, dar nu a luat nicio decizie cu privire la trecerea companiei naţionale în proprietatea GFR.

Guvernul a aprobat contractul cu GFR, în 24 iulie, susţinând însă că tranzacţia trebuie aprobată de CSAT. Preşedinţia a comunicat că CSAT nu a avizat niciodată un cont

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 44 minute
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 56 minute
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum o ora
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 3 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 6 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°