Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Gala HOP e unul dintre locurile pe care scrie adapt or die“

Publicat in Observator Cultural, vineri 30 august 2013 ·

Gala Tînărului Actor HOP se mută în 2013 (4-8 septembrie) de la Mangalia la Costineşti, în Complexul Vox Maris, iar după un an de tranziţie (cauzată de decesul anteriorului director, regizorul Cornel Todea), se reinventează sub conducerea artistică a „inventatorului spectaculosului“ de pe scenele româneşti. Radu Afrim, despre schimbarea de look şi glamour a Galei HOP.

A fost destul de surprinzător să aud că tu vei fi noul director artistic al Galei. Surprinzător şi pentru că ţi s-a propus, şi pentru că ai acceptat – aşa că trebuie să te întreb cum de-ai acceptat şi dacă ai pus vreo condiţie.

Stăteam vara trecută la masă la Mangalia, a venit Buha(giar) şi mi-a zis că Ion Caramitru ar dori să mă ocup eu de Gala HOP începînd de anul acesta. Fieroiu, care mînca un păstrăv cu mujdei lîngă mine, a zis „du-te, nu fi fraier“. Asta a fost totul. Dincolo de întîmplarea asta, într-o ţară civilizată, oricărui regizor care are ceva de zis în peisajul cultural al acelei ţări i se dă pe mînă o jucărie de felul ăsta. Mai un festival, mai un teatru, mai o companie. Nu mi se pare normal să aştepţi apusul unei cariere apusene sau chiar gloria postumă ca să poţi da o direcţie unui festival pentru tineri actori. Am lucrat cu mulţi, cunosc generaţiile acestor ani, ştiu care sînt angoasele, aşteptările şi naivităţile lor. Nu, nu am pus nici o condiţie, în general, lumea atunci cînd mă invită ştie la ce să se aştepte. Presupun că la fel a fost şi cînd am fost invitat să fac Năpasta la TNB. Nu a trebuit să specific în contract „o să vă fac cel mai underground spectacol din Bucureşti (cum a scris un cronicar de la Cinemagia), dar, atenţie, n-o să-i placă Floricăi Ichim şi deci nu va lua Premiul UNITER“. Lucrurile astea se ştiu. Faptul că am fost ales eu e o chestiune de încredere pînă la urmă. Cineva a avut încredere în mine, eu la rîndul meu am avut încredere în cei ca

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Robert Fico, premierul slovac, se zbate „între viaţă şi moarte”. Medicii luptă să-l salveze

Wall-Street.ro acum 22 minute
Prim-ministrul slovac Robert Fico se zbate "între viaţă şi moarte" după ce a fost rănit cu mai multe focuri de armă în urma unei reuniuni a cabinetului său şi urmează să fie supus unei "intervenţii medicale de urgenţă". Robert Fico, în vârstă de 59

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură

News.ro acum 35 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ISU Constanţa a precizat că trenul nu are încărcătură. Garnitura are două locomotive,

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum o ora
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 51 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 12 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Ministerul Justiției de la Chișinău cere restricționarea activităților partidului pro-rus Șansa, legat de oligarhul fugar Ilan Șor

Ziare.com acum o ora
Ministerul moldovean al Justiţiei a cerut miercuri, 15 mai, unei instanţe de la Chişinău să impună restricţii privind activităţile politice ale partidului pro-rus "Şansă" timp de şase luni. Partidul pro-rus este legat de oligarhul fugar Ilan Şor, ca

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°