Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaccin israelian pentru gripa porcină din arbitrajul autohton

Publicat in Jurnalul, luni 4 mai 2009 ·

Ionel Dănciulescu şi Emilian Dolha au rezolvat unul dintre meciurile cele mai importante ale finalului de campionat. Victoria pe care Dinamo a obţinut-o în faţa celor de la CFR Cluj poartă girul acestor două semnături de caracter.

Primul a găsit execuţia personală care a făcut diferenţa pe tabela de marcaj. Cel de-al doilea a pus un lacăt aproape miraculos pe poarta dinamoviştilor. Bravo lor! Îi apreciez cu atât mai mult pe cei doi cu cât este evident că ei nu fac parte din grupul jucătorilor lustruiţi de răsfăţul şefilor. Poate că şi piloşii ar fi defilat ţanţoşi dacă meciul Dinamo - CFR din această ediţie de campionat ar fi fost unul de protocol, aşa cum a fost cel din campionatul trecut.

Dar de această dată s-a jucat pe bune, a fost un meci al disputei aprige, iar la greu diferenţa o fac numai valorile autentice. Meciul Dinamo - CFR Cluj a fost marcat şi de ineditul tratament aplicat pandemiei din arbitrajul autohton. Gripa porcină a fluieraşilor a decimat efectivele prin internările de la Piteşti, dar şi prin carantina unor suspendări drastice. Vaccinul a fost importat din Israel. La meciul de sâmbătă au oficiat israelianul numărul 1, numărul 2 şi numărul 3.

La strigarea catalogului nu au mai fost folosite nume proprii. A fost de bine. Consumatorii de drept comun ai spectacolului fotbalistic au înghiţit fără probleme produsul, reziduurile fiind nesemnificative. În absenţa suspiciunilor folclorice, faptul că numărul 1 nu a acordat un penalty pentru dinamovişti şi altul pentru CFR nu a generat scenarii ale fraudei. Au fost greşeli în echilibru, după cum în echilibru s-au situat şi comentariile de după meci.

Atitudinea neutră a dinamoviştilor neapretaţi de putere nu a funcţionat ca model şi pentru fotolnicii de la oficială. Cristi Borcea nu putea rămâne nevorbit şi, în consecinţă, a perpelit microfoanele cu vigoar

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 4 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 7 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°