Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât de vulnerabilă este România la noua criză economică

Publicat in Jurnalul, luni 8 august 2011 ·

Foto: AFP Reducerea ratingului SUA nu este o veste bună nici pentru România, o economie mică cu multe probleme încă nerezolvate. Chiar dacă măsura luată de agenţia de rating pare a fi "un joc de picioare împotriva lui Obama", problema deficitelor în creştere şi cea a datoriilor suverane excesive sunt realităţi care îngrijorează lumea. "Dacă vine o a doua recesiune în SUA, vom vedea şi noi în Ro­mânia o nouă recesiune", conside­ră Adrian Vasilescu, consilierul gu­ver­natorului BNR, Mugur Isărescu.

Vestea bună este că retrogradarea ratingului SUA nu va avea un efect direct în România pe termen scurt. Este nevoie ca SUA să intre într-o nouă recesiune ca economia să se cutremure la Bucureşti. Pentru ca lucrurile să nu scape de sub control, este nevoie ca în anul electoral 2012 să se evite pomenile electorale care toacă bugetul şi ne condamnă la o criză cruntă, fără precedent. "Poate că anul electoral 2012 nu va strica ceea ce s-a realizat cu atâta chin şi cu atâta efort. Dar ca să se întâmple aşa va trebui ca partidele politice în lunga campanie electorală din 2012 să nu se mai înfrunte în promisiuni şi pomeni electorale şi în programe raţionale de ieşire a României din criză", spune Adrian Vasilescu, care precizează că vorbeşte în nume propriu.

Pe termen scurt, problemele SUA par să nu ne atingă în mod direct. "Noi suntem într-o criză a noastră care se manifestă mai puternic sau mai puţin puternic în funcţie de situaţia externă. Însă retrogradarea SUA de Standard & Poor’s este un joc de picioare împotriva lui Obama, nu este o decizie serioasă", consideră analistul economic Ilie Şerbănescu (foto). Acesta a mai precizat însă că situaţia din America este serioasă şi proble­mele de acolo rămân o ameninţare. "Suntem vulnerabili pentru că avem problemele noastre intrinseci, însă o legătură directă nu poate fi stabiltă. Sigur că la noi criza se manifestă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis: România nu va trimite combatanţi în Ucraina

Wall-Street.ro acum 27 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România nu va trimite combatanţi în Ucraina. "România nu va trimite combatanţi în Ucraina, este simplă discuţia şi cred că cu asta s-a şi terminat", a precizat şeful statului, citat de Agerpres. Referindu-se

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 40 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 41 minute
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Costel Orac și Sulejman Demollari sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Cancan acum 57 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Costel Orac, dinamovistul care a înscris în poarta lui Liverpool în cea mai i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°