Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amplasarea, vadul comercial, indicele de sezonalitate, analizate la stabilirea impozitului forfetar

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 16 ianuarie 2013 · ·

Impozitul forfetar, la care guvernele pre­ce­dente au renunţat în anii trecuţi, după ne­gocieri cu FMI, invocând dificultatea aplicării în România şi faptul că este costisitor, este ana­lizat din nou de autorităţi şi ar urma să fie intro­dus din a doua jumătate a anului.

Impozitul ar urma să fie aplicat selectiv, în spe­cial în servicii, unde există un grad redus de fiscalizare.

Amplasarea afacerii, vadul comercial şi in­di­cele de sezonalitate vor fi câteva dintre cri­te­riile analizate pentru stabilirea impozitului for­fe­tar, care se va aplica ca procent dintr-un ve­nit standard pentru fiecare domeniu, potrivit re­pre­zentanţilor întreprinzătorilor mici şi mijlocii.

Finanţele au început să vorbească în decembrie 2009 despre "regândirea" impozi­tului minim şi introducerea unui impozit for­fe­tar axat pe anumite tipuri de activităţi, însă au decis repede să renunţe la idee din cauza difi­cul­tă­ţilor care putea să apară în administrarea unui astfel de sistem.

Acum impozitul forfe­tar revine în dez­baterile pu­blice şi rămâne de văzut ce pă­rere vor avea FMI şi Co­mi­sia Euro­pea­nă. Deocam­da­tă, nu există niciun pro­iect de lege şi nu este eva­luat nici impactul bugetar.

"Consiliul pentru IMM-uri s-a întâlnit luni cu mi­nis­trul Maria Grapini, care ne-a pre­zentat că la introducerea im­pozitului forfetar se vor avea în vedere cinci elemente. Unul din­tre acesta este că se va introduce selectiv doar în anumite domenii, în special în servicii, unde există un grad redus de fiscalizare. Se are în ve­dere să se elimine situa­ţiile în care un hotel im­portant din Bucureşti, cu un grad de ocupare de 80%, nu plăteşte im­pozit că nu declară pro­fit. Deci se va aplica mai ales unităţilor de turism, de cazare, unităţi de încălţăminte etc.", a de­cla­rat Ovi­diu Nicolescu, preşe­din­tele Con­siliu­lui pen­tru Între­prin­deri Private Mici şi Mijloc

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 31 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 42 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°