Acţionarii producătorului de echipamente pentru industria de petrol şi gaze Armax Gaz Mediaş (ARAX) se vor întruni la începutul lunii decembrie pentru a alege membrii Consiliului de Administraţie care vor conduce compania în următorii ani. Principalul acţionar al companiei este Mircea Vescan (foto), care deţine 40,2% din acţiuni şi este preşedinte şi director general al Armax Gaz. Compania a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri în creştere de 2,4 ori, până la 56,2 mil. lei (13,3 mil. euro). Profitul firmei s-a dublat de asemenea, ajungând la 4,2 mil. lei, ca urmare a creşterii veniturilor din exploatare cu 97%, la 67,2 mil. lei (15,9 mil. euro). Titlurile Armax Gaz au urcat vineri cu 2,8% şi s-au tranzacţionat la închidere la un preţ de 0,146 lei/titlu, nivel la care capitalizarea companiei este de 20,9 mil. euro.