Nimic nu este mai reconfortant decît să vezi pe rafturile cu noutăţi ale librăriilor din România titluri recente, de cărţi importante, vehiculate în revistele literare internaţionale şi discutate de juriile unor prestigioase premii. Cărţi traduse în română aproape concomitent cu apariţia originalului, care-ţi dau acel sentiment unic că te afli în pulsul lucrurilor şi că poţi avea oricînd o imagine limpede a mersului literaturii. Dar, evident, cum nu numai ritmul formidabil al traducerilor contează, ci şi calitatea acestora, la fel de importante sînt şi iniţiativele de retraducere a unor cărţi majore, într-o limbă proaspătă, vie, care să înlesnească accesul cititorului contemporan la universul acestora, precum şi alcătuirea unor selecţii reprezentative, care să acopere golurile de traducere din opera unor mari autori. Şi acestea fiind zise, am definit cele două tendinţe care au dominat segmentul de carte străină din România în 2011. De asemenea, e de remarcat (o face şi Marius Chivu, în bilanţul său din nr. 411 al Dilemei vechi) că anul acesta editurile şi-au întors (în sfîrşit) faţa şi către proza scurtă, traducînd, uneori integral, texte fundamentale din opera maeştrilor. Într-un top (personal) al traducerilor din 2011, pentru supremaţie s-ar bate doi autori pe cît de diferiţi, pe atît de importanţi – unul pentru impactul operei sale asupra literaturii secolului al XX-lea, celălalt pentru o carte atipică, rafinată, perfect dozată, declarată romanul secolului al XX-lea: John Cheever, considerat Cehovul suburbiei americane, şi Giuseppe Tomasi di Lampedusa, cu al său Ghepard supranumit de Edward Said o „Moarte a lui Ivan Ilici siciliană“. Apariţia unei integrale a prozei lui John Cheever (la Editura Polirom, în traducerea lui Ciprian Şiulea), dar şi retraducerea unui roman fundamental precum Ghepardul (Humanitas Fiction, traducere de Gabriela Lungu), publicat acu