Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au vrut să vândă 6 kilograme de mercur unui poliţist sub acoperire

Publicat in Adevarul, miercuri 1 septembrie 2010 ·

Trei bărbaţi din Oraşu Nou au fost prinşi ieri în flagrant în parcarea magazinului Real în timp ce încercau să vândă peste 6 kilograme de mercur. Cei trei ar fi urmat să primească 4.800 de euro pe substanţa care se foloseşte pentru fabricarea bombelor artizanale.

Nagy Levente (43 de ani) şi Kovacs Attila (32 de ani) şi Toth Imre (25 de ani), toţi din Oraşu Nou au fost prinşi ieri seară, în jurul orei 18.00, în parcarea supermarketului Real din Satu Mare în timp ce încercau să vândă nu mai puţin de 6 kilograme de mercur. Circa 4.800 de euro au cerut cei trei pentru întreaga cantitate de argint viu, fără să ştie însă că, cel care urma să le cumpere marfa era un poliţist sub acoperire. Bărbaţii se pare că au ajuns în posesia substanţei interzise în urmă cu mai bine de 15 ani.

VIDEO-Un elev de liceu din Cuza Vodă a încercat să vândă mercur în piaţă

„Nagy Levente (43 de ani) şi Kovacs Attila (32 de ani) se pare că au ajuns în posesia mercurului în anul 1994, când, lucrând în construcţii în Braşov, au găsit cantitatea de mercur în podul unui imobil. Recent aceştia au încercat să îşi caute un cumpărător, anunţând mai multe persoane din localitatea Oraşu Nou şi nu numai, despre intenţia lor de a comercializa această substanţă“, spune Aurel Pereni. Autorităţile au intrat însă pe fir organizând ieri seara flagrantul.

„Poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Satu Mare, împreună cu ofiţeri ai Brigăzii de Combaterea Criminalităţii Organizate Oradea şi Serviciului de Combaterea Criminalităţii Organizate Satu Mare, în colaborare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare, au depistat cele trei persoane în parcarea unui supermarket în timp ce încercau să comercializeze 6,085 kg de mercur, aflate în două recipiente. Acestea au fost predate Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare pentru ana

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum o ora
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 3 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 5 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 8 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Cluj: Poliţist local, filmat în timp ce conduce o familie de raţe pe o stradă spre Canalul Morii

Mediafax acum 2 ore
Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a Primăriei Cluj-Napoca. „Răţuştele merg şi pe apă şi pe bulevard la Cluj-Napoca. Poliţiştii locali au condus în siguranţă o familie de raţe spre Canalul Morii”, au scris reprezentanţii primăriei pe re

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°