Procurorul şi judecătorul prin ale căror decizii Serghei Gorbunov a fost eliberat din penitenciar, din motive medicale, au fost în funcţie până în urmă cu doar câteva zile, cei doi beneficiind de toate drepturile magistraţilor. Concret, salarii de aproape 9000 de lei lunar. Hotărârile au fost publicate pe situl CSM. Sursa: Mediafax
Procurorul doljean Marius Vlădoianu, cercetat disciplinar pentru implicarea în scandalul legat de eliberarea din închisoare a lui Serghei Gorbunov, a fost suspendat, prin decizia CSM, abia în data de 23 iulie 2009. Procurorul este acuzat că şi-a exercitat cu rea credinţă funcţiei, şi că prin acţiunile sale a favorizat un infractor.
O decizie similară, de suspendare din activitate a fost luată şi împotriva judecătoarei Maria Nicola, de la Tribunalul Dolj, cea care a admis cererea de întrerupere a executării pedepsei în cazul lui Serghei Gorbunov, abia în data de 1 iulie.
Cei doi au intrat în atenţia CSM la scurt timp după atacul armat de la casa de schimb valutar din Braşov, atac în urma căruia doi oameni au murit, iar un al treilea a fost grav rănit. Pentru moment Serghei Gorbunov rămâne suspectul principal în cazul atacului de la casa de schimb valutar.
Judecătorul şi procurorul au trecut, fiecare, prin câte două comisii, care au dispus excluderea din magistratura, pentru grave abateri. Pentru a deveni definitive şi executorii, hotărârile trebuie conformate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
Cei doi au uzat de toate căile de atac, astfel că, în conformitate cu prevederile legale, suspendarea efectivă din funcţie nu a putut fi dispusă decât în momentul în care respectivele cauze au intrat pe rolul ÎCCJ.
Deciziile iniţiale au fost luate de CSM în 20 februarie, pentru Marius Vlădoianu şi în 29 februarie, anul acesta, pentru Maria Nicola. Din acel mome