Mesajul a fost trimis. Multumesc!

The Telegraph: Cum afectează bătaia inteligenţa copiilor ?

Publicat in Adevarul, joi 28 iulie 2011 ·

Cercetătorii americani şi canadieni au efectuat un studiu despre cum afectează bătaia inteligenţa copiilor. Astfel, ultimele cercetări arată faptul că lovind copiii, în loc să foloseşti pedepse non-fizice, le reduci inteligenţa emoţională şi abilităţile funcţionale, care permit unei persoane să gândească pe loc, spontan.

Pedepsele corporale frecvente pot duce la răzvrătire şi probleme de disciplină.

"Copiii vor asculta de reguli la început, de frică să nu fie bătuţi, dar apoi vor recidiva, dezvoltând un comportament inadecvat şi lipsă de autocontrol", spun pentru The Telegraph, autorii studiului.

Ei au monitorizat 63 de copii de la două şcoli private din Africa, cu vârste între 5 şi 6 ani. Una dintre şcoli folosea pedepse corporale pentru greşeli precum uitarea stiloului acasă sau deranjarea clasei, în timp ce cealaltă folosea doar avertizări verbale. Toţi copiii proveneau din acelaşi mediu social, iar părinţii lor erau pentru folosirea bătăii ca pedeapsă.

Copiii mai mari au fost rugaţi după un timp să execute o serie de sarcini care să le testeze abilităţile de execuţie, rezultatele arătând clar că cei care nu avuseseră parte de pedepse corporale au avut un punctaj mai bun decât ceilalţi. Autorul studiului, profesor Victoria Talwar, spune că "bătaia nu rezolvă nimic, şi mai mult înrăutăţeşte, pe termen lung, comportamentul copiilor. Chiar dacă pe moment pedepsele îi fac să fie mai cuminţi, în viitor vor avea o problemă în a respecta regulile".

"În plus, ei vor avea şi dificultăţi de învăţare şi de a fi practici". Colegii ei spun că urmează să studieze dacă pedepsele corporale pot predispune şi la un comportament anti-social şi chiar brutal în viaţa viitorului adult. Ceea ce este clar este că bătaia nu face în niciun caz copilul mai deştept, ci îi subminează personalitatea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 10 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°