Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amy Winehouse şi-a dedicat Grammy-urile soţului aflat în puşcărie

Publicat in Gandul, luni 11 februarie 2008 ·

Herbie Hancock, premiat pentru Albumul anului

După lunile de „secetă”, în care show-biz-ul a suferit de pe urma grevei scenariştilor, lumea bună a avut parte de o seară de duminică plină de strălucire. Gala de decernare a Premiilor Grammy pe 2008 a însemnat, pe lângă recunoaşterea valorii unor muzicieni, inflaţie de vedete şi momente artistice excepţionale. O reprezentaţie Cirque du Soleil şi un duet Tina Turner - Beyoncé, pentru superhitul Proud Mary, au fost doar două dintre momentele speciale ale ceremoniei.

Marea câştigătoare a serii a fost Amy Winehouse, clienta fidelă a clinicilor de dezintoxicare. Faptul că solista nu are una dintre cele mai cumpătate existenţe nu îi diminuează, însă, cu nimic meritele artistice.

Englezoaica de 24 de ani este posesoarea uneia dintre cele mai impresionante voci apărute în ultimii ani, comparată cu legendara Sarah Vaughan şi cu Macy Gray. A obţinut, duminică, 5 trofee, la categoriile Record of the Year, Song of the Year şi Female Pop Vocal Performance, cu uriaşul ei succes Rehab, precum şi Pop Vocal Album, cu excepţionalul disc Back to Black.

Gala i-a confirmat statutul de star şi prin acordarea trofeului la secţiunea New Artist, ceea ce înseamnă că Amy este nou-venita cu cel mai mare efect asupra lumii muzicale. Efect asupra asistenţei a avut şi discursul premiantei, care a dedicat premiul pentru Înregistrarea anului oraşului său natal, părinţilor şi lui „Blake al meu, cel încarcerat”, soţul ei închis pentru atac asupra unui patron de club.

Foo Fighters, campionii rock

Veteranul Herbie Hancock a fost un alt mare învingător al serii. Deşi nu şi-a trecut în cont decât două premii, unul dintre ele a fost cel mai râvnit din întreaga ceremonie: Album of the Year. Materialul discografic pentru care a obţinut acest premiu, precum şi pe cel al categoriei Contemporary Jazz Album, se numeşte River: The

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 55 minute
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto

Mediafax acum o ora
Circa 200 de angajaţi din cadrul fabricii Leoni din Luduş au protestat joi, 2 mai 2024, în urma deciziei de a închide punctul de lucru. De partea cealaltă, compania dă vina pe cererea scăzută din piaţă, determinată de reducerea subvenţiilor pentru m

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 31 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

21°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°