Opoziţia egipteană a chemat la o ieşire masivă de protest, pe 30 iunie, împotriva regimului Preşedintelui Mohamed Morsi, acuzat de supunere faţă de directivele ideologice ale Fraţilor Musulmani şi, în general, de o tendinţă islamistă radicală, aceeaşi care domină toate formulele politice rezultate din “Primăvara arabă”. Totul pe fondul unei vizibile şi accentuate scăderi a economiei (marcată puternic de regresia înregistrată de sectorul turismului) şi de o volatilitate sensibilă a stării de spirit a populaţiei, foarte aproape de nivelul de nemulţumire care a generat revolta împotriva regimului Mubarak. Foarte interesantă prima reacţie a preşedintelui egiptean care, ieri, într-un discurs televizat, a afirmat că “polarizarea politică şi conflictele au atins un nivel care ameninţă experienţa noastră democratică incipientă şi ameninţă să conducă ansamblul naţiunii într-o stare de paralizie şi haos”. Acuzând în acelaşi timp, fără însă să-i numească, pe “duşmnii Egiptului” care, în opinia sa, se fac vinovaţi de sabotarea realizărilor regimului său, rezultat din mişcarea populară din 2011. Imediat, opoziţia a transmis chemarea la demonstraţii de protest şi, în perspectiva unor violenţe de amploare duminică, armata a ieşit deja din cazărmi, organizând puncte de control şi baraje, avertizând că “nu va tolera haosul”. Rapoartele observatorilor din zonă spun că, deja, populaţia a început să facă rezerve de alimente şi combustibil, semn că sunt de luat în seamă temerile legate de o escaladare a confruntărilor. Şi aceasta nu numai la Cairo, ci şi în alte oraşe unde s-au şi produs ciocniri, aşa cum s-a întâmplat la Mansoura, în delta Nilului, soldate cu un mort şi zeci de răniţi, sau în oraşul vecin, Tanta… Întrebările sunt multiple. Prima este legată de natura revendicărilor, căci este foarte important de determinat dacă mişcarea de revoltă este împotriva unui regim cu tendinţe i