Deputaţii PNL şi PSD au blocat azi votul la legea minelor, din cauza unor amendamente care vizau redevenţele miniere şi modalităţile de expropriere. USL a cerut retrimiterea la Comisia pentru industrii a propunerii de modificare a legii minelor, pe motiv că, în contextul controverselor legate de proiectul Roşia Montană, este necesară o analiză serioasă a tuturor iniţiativelor legislative care vizează amendarea actului normativ.
Viceliderii grupurilor parlamentare PSD şi PNL din Cameră, Aura Vasile şi Eugen Nicolăescu, au propus ca unificarea acestor iniţiative într-un singur proiect care să nu conţină "aberaţii".
Disputele au pornit de la dezbaterea unui proiect PNL care prevede ca autorităţilor publice locale pe teritoriul cărora se desfăşoară exploatarea minieră să li se transfere o cotă de 5% din încasările la bugetul de stat cu titlul de redevenţă minieră.
"Ţinând cont de dezbaterile care au loc la această oră la toate posturile de televiziune, în toate mediile, referitor la proiectul Roşia Montană, acest proiect s-ar dori să fie scos de la vot final şi această dezbatere să fie purtată pur tehnic de către cei care reprezintă Executivul. Dorim să vedem poziţia clară a Guvernului în ceea ce priveşte expoatarea aurului şi a argintului. Nu putem să facem referire numai la Roşia Montană", a spus independentul Gheorghe Zoicaş.
"România, transformată într-un deşert"
Viceliderul grupului PSD, Aura Vasile, a arătat că grupul său parlamentar solicită scoaterea proiectului de lege privind redevenţa minieră de pe ordinea de zi a plenului.
"Pentru noua situaţie creată în România de partidul de guvernământ prin solicitarea preşedintelui României de a transforma România într-un deşert, şi grupul meu solicită ca acest proiect să fie retrimis la Comisia de industrii, în condiţiile în care, în acest moment, mai sunt vreo patru-cinci proiect