Conf dr Diana Cimpoesu Ieri a avut loc o noua runda de discutii intre sefii Spitalelor Sf. Spiridon si Sf. Ioan privind procesul de reorganizare si comasare a celor doua unitati medicale. Cei prezenti la intrunire au decis in prima faza extinderea Unitatii de Primire Urgente (UPU) de la Spitalul Sf. Spiridon la parterul cladirii in care functioneaza in prezent, UPU urmand, astfel, sa ocupe si o mare parte din Clinica Buco-Maxilo-Faciala. "Am decis ca Unitatea de Primire Urgente sa fie extinsa la parterul cladirii, in Clinica BMF (Buco-Maxilo-Faciala - n.r.). Din estimarile noastre, numarul de pacienti care se vor prezenta in noul UPU marit pentru adulti se va dubla, astfel ca vom avea nevoie de un spatiu mai mare. Vom suplimenta si numarul de paturi la UPU, acum avem 20 si urmeaza sa avem aproximativ 40. In cadrul discutiei cu reprezentantii Spitalului de Urgente Sf. Ioan am analizat pozitionarea salii de gips, a salii de urgenta chirurgicala de UPU, precum si detaliile privind necesarul de medicamente si instrumentar medical", a declarat conf. dr. Camelia Bogdanici, directorul medical al Spitalului Sf. Spiridon Iasi.
In perioada urmatoare UPU va fi dotata cu aparatura noua. "In cadrul intalnirii au avut niste discutii tehnice privind partea de personal. Cat despre UPU, unitatea se va extinde. Deocamdata se lucreaza la spatiul de asteptare, lucrarile celelalte vor avea mai multe etape. Vor fi lucrari de refunctionalizare, modernizare si dotare cu monitoare, functii vitale, targi, carucioare si echipament de radiologie", a punctat conf. dr. Diana Cimpoesu, medic coordonator UPU-SMURD la Spitalul Sf. Spiridon.
Deocamdata nu s-a luat nici o decizie privind destinatia clinicilor de Ortopedie si Chirurgie Vasculara. "Pana in acest moment nu s-a hotarat unde vor fi mutate clinicile de Ortopedie si Chirurgie Vasculara. Fiecare dintre parti a venit cu propun