După toate laudele cu care preşedintele Traian Băsescu a căşunat pe Guvernul Ponta în ultimele zile, o singură întrebare mă torturează: dacă toate merg atât de bine, de ce merg toate atât de rău?
A spus astăzi, la depunerea jurământului de către noul ministru al Justiţiei: ”Pe primele două luni ale anului este pentru prima oară când avem un sold al comerţului exterior pozitiv, cred că prima dată de la Revoluţie”. Nu ştiu ce e soldul comerţului exterior, dar dacă e pozitiv nu poate fi negativ. Dovadă că toţi cei strânşi la Cotroceni, cinstite obraze, radiau de satisfacţie.
Mai spusese, la sfârşitul săptămânii trecute, într-un interviu televizat: ”Semnele sunt bune. Sunt comenzi pentru industrie, cu 10% mai mult decât în primul trimestru din 2011, exportul e mai mare cu plus 6% în ianuarie, avem o creştere foarte puternică în primele două luni la exporturile în afara spaţiului comunitar…”. Şi: “Pot să spun că România este stabilizată macro şi că veniturile pe primele trei luni s-au făcut la nivelul prognozat”.
Bine-bine, dar atunci cum văd eu peste tot scumpiri îngrozitoare, falimente, şomaj ca la balamuc, amărăşteni cu restanţe la bănci, cu facturi neplătite…? Cum naiba mi se pare numai mie că Guvernul nu guvernează decât în pauzele de publicitate?
Răsfoiesc cu înfrigurare un tratat de specialitate (nu de macroeconomie - de psihiatrie, fireşte). Şi ce aflu? “Bolnavii cu o tulburare delirantă au una sau mai multe idei non-bizare. Mimica lor exprimă seriozitate şi chiar severitate sau superioritate. Nucleul delirului este însă de nezdruncinat, chiar în faţa unor contraargumente puternice”. Fix cazul meu…
După toate laudele cu care preşedintele Traian Băsescu a căşunat pe Guvernul Ponta în ultimele zile, o singură întrebare mă torturează: dacă toate merg atât de bine, de ce merg toate atât de rău?
A spus astăzi, la de