Amatorii de fotografii de epocă vor putea admira de vineri, la sediul Serviciului Judeţean Prahova al Arhivelor Naţionale, o inedită expoziție de fotografii realizate între 1969 - 1970 de către Carol Debie, una dintre personalitățile Ploieștiului.
Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 20 Ianuarie - 20 Martie 2012, după următorul program: luni, marţi miercuri, vineri între orele 8,30 - 16,00; joi între orele 8,30 - 18,30.
Fotografiile expuse au fost realizate în perioada 1969 - 1970 de către dr. ing. Carol Mihai Debie (1904 - 1992), una din marile personalităţi ale oraşului Ploieşti.
Autorul a reuşit să surprindă prin obiectivul aparatului său de fotografiat, un altfel de Ploieşti, necunoscut astăzi de generaţiile tinere, ce este esenţial în receptarea specificului local şi deseori imposibil de transmis prin cuvinte, imaginea fiind cea mai adecvată să reliefeze atmosfera urbei noastre de dinaintea ,,prefacerilor epocii de aur".
Sediul arhivelor este situat în municipiul Ploieşti, str. Logofăt Tăutu nr.3.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!