Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îngrijirea lui Şerban Ionescu costă 1.000 de euro pe lună

Publicat in Click, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Ţintuit la pat de o boală pentru care nu s-a găsit vreun leac, Şerban Ionescu are nevoie în permanenţă de atenţie. Costurile îngrijirilor medicale pe care o firmă privată i le acordă actorului, la domiciliu, se ridică la 1.000 de euro lunar.

A fost la un pas de moarte, dar tratamentul pe care l-a urmat timp de două luni şi jumătate într-o clinică privată din Germania i-a ameliorat starea de sănătate lui Şerban Ionescu.

De aproape două săptămâni actorul a revenit în ţară şi are în continuare nevoie de îngrijiri speciale, întrucât boala lui, scleroză laterală amiotrofică (n.r. pierdere progresivă a unor celule nervoase), nu are leac.

Încă de când s-a mutat la vila pusă la dispoziţie de un bun prieten al său, o firmă de asistenţă privată îi oferă maestrului îngrijire la domiciliu zi şi noapte. Cei doi asistenţi însă îl costă cam 1.000 de euro lunar, o sumă mare, dar pe care o suportă integral chiar avocatul său, Cătălin Dancu.

Acesta e atât de impresionat de suferinţa lui Şerban Ionescu încât s-a angajat să soluţioneze divorţul de Magda Catone fără pretenţii financiare.

"Divorţul e de durată pentru că doamna Catone nu vrea să rezolvăm amiabil. Face lucrul ăsta din răutate, deja nu mai are legătură cu raţiunea şi cu bunul simţ. Între timp, nu a mai dat nici un semn, aşa că nu putem să rezolvăm decât la tribunal", ne-a declarat Dancu.

Magda Catone nu l-a ajutat cu nici un ban

Femeia cu care a convieţuit 30 de ani şi care trebuia să-i fie alături, a uitat de talentatul actor şi l-a lăsat de izbelişte. Singurul care îi mai alină suferinţa este Carol, fiul său, dar şi colegii de breaslă, care-l vizitează frecvent şi-i aduc cărţi, ca să nu se plictisească, şi iconiţe care să-l vegheze.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 2 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 3 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°