Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conducerea Rulmentilor a mai obtinut un termen

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 7 decembrie 2001 ·

Toader Ariton si Ioan Trandafir, doi dintre liderii Sindicatului Liber Independent Rulmentul, s-au prezentat ieri la al doilea termen al procesului pe care sindicalistii l-au intentat conducerii turce a fabricii. Sindicatul a convocat pentru simbata o conferinta de presa, avertizindu-i pe gazetari ca ar trebui sa-si pregateasca pixurile pentru ca vor avea, de aici inainte, ce scrie. Ieri, la Tribunalul Vaslui, a avut loc cel de-al doilea termen al procesului pe care Sindicatul Liber Independent Rulmentul l-a intentat conducerii unitatii, in urma cu o luna de zile. Sindicalistii contesta modul in care au fost alcatuite listele cu persoanele disponibilizate, acuzind mai ales faptul ca sindicatul nu a fost consultat in formularea listelor. "Au fost incalcate prevederile articolului 178 din protocolul incheiat cu sindicatele la privatizare, conform caruia sindicalistii trebuiau sa fie consultati in momentul in care s-ar fi facut orice fel de disponibilizari", sustine Toater Ariton, liderul sindicatului. La primul termen, procesul a fost aminat la cererea conducerii turce a unitatii, care a invocat lipsa timpului necesar pregatirii procesului. Si la termenul de ieri a fost ceruta o aminare: pina pe 13 decembrie (zi cu ghinion, sustin sindicalistii). Initial, avocatul conducerii unitatii a cerut proba cu martori - cerere care nu a fost acceptata de completul de judecata - dupa care a cerut o aminare, pentru a se putea pregati o alta proba - cea cu interogatoriu. Mai pe romaneste, vor fi formulate o serie de intrebari la care ambele parti vor fi obligate sa raspunda, la termenul urmator. In opinia sindicalistilor, proba cu interogatoriu ceruta de conducerea Rulmentilor nu e altceva decit o noua incercare de aminare a procesului. Liderii de sindicat, amenintati cu desfacerea contractului de munca Chiar daca nu au facut alceva decit sa lupte pentru drepturile lor, nu de putin

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 7 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 7 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 9 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 7 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 7 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 11 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 12 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 6 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°