Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE. CGMB: Referendumul privind câinii comunitari a fost anulat

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Referendumul privind câinii comunitari aprobat săptămâna trecută de CGMB, ce urma să aibă loc pe 6 octombrie, la iniţiativa primarului general Sorin Oprescu, a fost anulat miercuri în şedinţa de îndată a consilierilor municipali.

UPDATE ora 12.55: Sorin Oprescu a declarat, miercuri, că municipalitatea va acţiona pentru adunarea câinilor comunitari de pe stradă şi a transmis iubitorilor de animale că nu vor urma campanii pentru uciderea acestora.

"Referendumul a devenit inutil şi nu îşi mai are sensul în acest moment. Noi sperăm ca legea să fie promulgată cât mai repede, dar nu înseamnă că nu facem nimic, ne-am apucat să adunăm câinii de pe stradă. Nu se întâmplă nimic, ca să liniştesc şi iubitorii de animale, să nu creadă că ne repezim în ei şi... înainte de lege, de promulgare. Îi strângem de pe străzi", a afirmat Oprescu, la finalul şedinţei CGMB în care referendumul local privind câinii comunitari a fost anulat.

Sorin Oprescu a spus că primarii nu au avut o lege pe baza căreia să acţioneze operativ pentru strângerea câinilor maidanezi.

"După noua lege abandonul se va pedepsi sever şi municipalitatea îşi va face o structură pentru monitorizarea acestor nereguli. Importantă este identificarea, sterilizarea şi respectarea legii după 14 zile", a spus Oprescu.

Pe 9 septembrie, majoritatea consiliului general al Primăriei capitalei a dat vot favorabil pentru organizarea referendumului local pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Capitală, aşa cum a propus primarul general Sorin Oprescu.

31 de consilieri au votat cu DA, şase au fost împotrivă, iar consilierii PDL au părăsit sala. Potrivit proiectului de hotărâre, bucureştenii ar fi urmat să răspundă cu DA sau NU la întrebarea "Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor fără deţinător capturaţi pe domeniul public al municipiului Bucureşti şi neadoptaţi în termenul prevăzut de lege?".

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum o ora
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 22 minute
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum 39 minute
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

Încrederea Ucrainei în aliaţii NATO a fost afectată de eşecurile în livrarea de arme, afirmă Jens Stoltenberg. El sugerează ca NATO să preia de la SUA coordonarea ajutorului militar

News.ro acum o ora
Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO "a suferit o lovitură" din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu Reuters avută în timp c

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 4 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 3 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°