Cu străzile desfundate, supuse unei ample prefaceri, de-ai spune că bătrâna cetate a Iaşilor a dezlegat taina întoarcerii la tinereţe, cu nesfârşitele armate de pelerini chemaţi din ţara toată de o altă de nedezlegat taină al cărei simbol este Sfânta Parascheva (ale cărei moaşte au fost aduse în ţară de domnitorul Vasile Lupu contra unor dolofane pungi de aur, de ordinul sutelor – nedezlegate sunt căile Tale, Doamne, câtă vreme zeul ban stă ades între noi şi lumină, între noi şi credinţă, între noi şi iubire), în luna octombrie a acestui an, Iaşiul stă, deopotrivă, şi sub lumina artelor. Găzduită la Muzeul Literaturii – celebrissima Casă Pogor, la a cărei „masă a umbrelor“, dacă vei asculta cu sufletul, încă se mai aud ecourile unor voci stinse demult – expoziţia de grafică-acuarelă a Vioricăi Toporaş (licenţiată în filosofie, membră a Uniunii Artiştilor Plastici, multipremiată la diverse concursuri, festivaluri şi saloane naţionale şi internaţionale de artă) se vrea şi este cu precădere un omagiu adus unor mari nume ale literaturii şi artelor româneşti: Ion Agârbiceanu, Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Garabet Ibrăileanu, Şerban Cioculescu, Nicolae Labiş, B. P. Hasdeu, Ion Minulescu, George Bacovia şi, nu în ultimul rând, „Palidul Luceafăr cu numele Mihai“, Veronica Mic Publicitate le, magul de la Ţicău care a sculptat în cuvânt farmecul negrăit al amintirilor din copilărie. Alt capitol al „istoriei ilustrate“ de la Pod Pogor este rezervat de graficiană oamenilor de radio ai Iaşiului, colegi lângă care artista a lucrat răstimp de un sfert de secol, realizând interviuri, cronici plastice şi muzicale (1978–2007). Între acestea, ca un interludiu de tihnă, acuarele reprezentând „chipuri“ ale oraşului în care era înfiinţată, în 1835, prima şcoală de învăţământ superior din Moldova, sub domnia lui Mihail Sturdza, de către Gheorghe Asachi şi alţi români de isprav