Si asa incepe o mare harmalaie, ce dureaza zi si noapte, pina la sfirsitul premierei. Trebuie sa stai si sa-ti pazesit ograda; daca ti-a picat pisica peste gard, o iei frumos de coada si o arunci la vecini. La permiera se uita insa totul. Ies pe virfuri din cabina d-nei Ministru, plina de peruci, ciorapi si bigudiuri, si intru in cabina Omului de serviciu de la minister. Domnul Manoliu sta pe un scaun inalt, in fata oglinzii, cu barbia sprijinita in pumn. Pare mai degraba pregatit pentru rolul lui Hamlet, decit pentru un rol atit de modest. Il intreb despre mobilul mihnirii sale si aflu ca actorul pusese in scena Neintelegereade Sartre, dar ca piesa cazuse la vizionare, asta dupa ce investise in ea multi nervi, multe vorbe si niscaiva bani scosi din propriile-i buzunare. De, viata de actor isi are si ea tristetile si bucuriile sale. Unele mari, altele marunte... "Sint omul de serviciu, zice el. Ultimul. Nu ultimul om de serviciu, ci ultimul om...". "De unde?". "Cum de unde, nu din teatru, ci din minister. Desi, cum sa-ti zic, uneori si la teatru lucrurile merg ca la minister... Ma rog, riscurile meseriei...". "Si ce face ultimul om de la minister?". "Executa tot ce i se spune. Intelegi? Daca i se porunceste sa dea cu matura pe aici, da cu matura pe aici. Daca i se spune sa arunce scaunul pe geam, va arunca scaunul pe geam fara sa clipeasca. E omul care cunoaste toate dedesubturile, toate aranjamentele care se fac in minister. El stie sa vorbeasca, dar stie sa si taca la momentul oportun. Guvernele cad, dar oamenii de serviciu ramin intepeniti pe postul lor...". Ii string mina lui Liviu Manoliu si ma retrag. Ma uit la ceas, e ora unsprezece. Merg si anunt portarul ca trebuie sa apara Silvian. Cine e Silvian?! Cum cine, fotoreporterul! "Nici o problema, zice omul de la poarta, va avea acces". Pe hol, il intilnesc pe tinarul Vitalie Bichir (pe unde-o fi acum?), ginerele