Adrian Neculau este un plimbăreţ. Am mai văzut acest lucru cînd a scris Un psiholog în agora. Pentru el, lumea mică şi lumea mai mare sînt de văzut, de cunoscut, de gîndit. Mintea lui se plimbă, zăboveşte, se rătăceşte în tot felul de lumi, mai apropiate sau mai îndepărtate. Pentru el rămîn mereu prezente întrebările: Ce face un psiholog? Cum se uită, sau cum ar trebui el să se uite la lume? Declară onest şi face ceea ce crede: „Un psiholog este deasupra ideologiilor şi opţiunilor, mi se poate reproşa, el păstrează distanţa. Acesta este idealul. Dar, psihologul este un participant la construcţia de sens colectivă şi el reproduce, adesea, structurile sociale şi dimensiunile ideologice în care s-a format ca personalitate şi ca profesionist, învăţînd ordinea socială şi tipul de putere, referinţele, negaţiile, vibraţiile imaginare. Este participant la construcţia colectivă a imaginarului“. Rolul psihologului Cînd am citit aceste rînduri, m-am gîndit că Adrian Neculau are un jind: să picteze un tablou, iar jos, unde se scrie de obicei numele pictorului, să nu fie scris nimic. Rolul psihologului, existenţa lui rămîn obsesii ale autorului, parte dintr-un crez pe care doreşte cu ardoare să-l pună în aplicare. El trebuie, ca psiholog, să se „identifice cu ceilalţi şi apoi să se distanţeze, să compare şi să claseze“. De aceea, el se simte apropiat de Cornelius Castoridis, pentru că acesta a fost mereu viu, a învins pericolul stereotipurilor, alegînd, aşadar, să fie „un om şi un cetăţean angajat“. Acesta este psihologul. Cartea lui Adrian Neculau, Psihologia servituţii voluntare, cuprinde texte publicate iniţial în Ziarul de Iaşi, un cotidian decent, în rubrica săptămînală de opinii „Agora“. Alte texte au apărut în publicaţii diferite, cît despre notele de călătorie, ele oferă o lectură virgină. Rubrica „Agora“ pare, astfel, un spaţiu în care plimbăreţul Adrian Neculau se