Stere Farmache, administratorul Bursei de Valori Bucureşti, este pe lista scurtă a persoanelor selectate, în baza ordonanţei privind implementarea managementului profesionist, pentru Consiliul de Supraveghere (CS) al Transelectrica, susţin surse apropiate situaţiei. Pe lista scurtă, care cuprinde peste 10 persoane, se mai află, potrivit surselor noastre, Ovidiu Artopolescu (ocupă şi în prezent un loc în CS al Transelectrica), Gheorghe Gabriel Gheorghe (fost preşedinte al CS Transelectrica în 2012 şi 2013), Toni Teau (prim-vicepreşedinte al Camerei Consultanţilor Fiscali), dar şi Teodor Chirica, fost director general al Nuclearelectrica.
Acţionarii Transelectrica vor alege noul Consiliu de Supraveghere prin vor secret, în şedinţa din 30 mai, convocatorul urmând să fie completat în acest sens, mai afirmă sursele noastre. Statul are cinci locuri în CS, membrii urmând să fie selectaţi din această listă.
Prin Transelectrica, lista scurtă a stârnit mare vâlvă şi se zvonea aseară că există posibilitatea ca ea să mai suporte modificări.
Prin companie se mai zvonea şi că actualul director general, Ştefan Gheorghe, va fi înlocuit din funcţie după instalarea noului CS.
Selecţia managerilor Transelectrica a fost iniţiată de OPSPI, fiind depuse peste 60 de candidaturi. Lista scurtă întocmită pentru OPSPI a ajuns la Ministerul Finanţelor, întrucât Transelectrica şi Transgaz au fost transferate recent din subordinea MinisteruluiEconomiei - Departamentul pentru Energie.
În prezent, CS al Transelectrica este format din Dumitru Pârvulescu - secretar general adjunct Ministerul Economiei, Ovidiu Artopolescu - fost manager al Microsoft Româ-nia, Adrian Gheorghe Costin - director în Autoritatea Vămilor, Radu Bugică - fost director pentru Româ-nia al fondului SigmaBleyzer, reprezentant al Fondului Proprietatea, Andrei Pogonaru, fiul omului de afaceri Florin P