Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul israelian de Finanţe: „Propun un divorţ corect cu palestinienii“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 august 2013 ·

Ministrul israelian de Finanţe, Yair Lapid, declară într-un interviu acordat cotidianului spaniol „La Vanguardia” că vrea un „divorţ corect” între Israel şi Palestina şi reiterează necesitatea soluţiei celor două state, afirmând că nu acceptă să trăiască într-un „stat binaţional”.

Actor de cinema şi prezentator de televiziune, Yair Lapid a fondat în 2012 partidul Yesh Atid („Partidul Viitorului”), care a făcut o figură frumoasă la recentele alegeri şi a câştigat 19 din cele 120 de locuri din Knesset (parlamentul unicameral al Israelului”). Yesh Atid este unul dintre partidele aflate la guvernare alături de alianţa premierului Benjamin Netanyahu, Likud Yisrael Beiteinu.

Încă dinainte să aibă un cuvânt de spus în guvernarea ţării şi înainte să deţină unul dintre cele mai importante portofolii, cel al Finanţelor, Lapid a susţinut soluţia celor două state - unul evreu şi unul palestinian. „Am spus înainte de alegeri că voi intra la guvernare într-o coaliţie care va negocia pacea bazându-se pe formula celor două state. Am fost foarte clar, inclusiv cu nevoia evacuării aşezămintelor, deşi asta nu mă bucură. Va fi o traumă naţională teribilă, dar trebuie să facem asta”, a declarat Lapid pentru „La Vanguardia”.

Întrebat dacă sprijină evacuarea celor 70.000 de colonişti din Cisiordania, Lapid a spus că e convins că acest lucru e necesar. „Mă opun evacuării popoarelor din Ierusalim sau din blocurile de aşezăminte, aşa cum ne-am înţeles cu palestinienii. Ştiu că evacuarea a 70.000 sau 80.000 de oameni din aşezăminte izolate va fi cea mai mare traumă naţională de la războiul de la Yom Kipur încoace”.

Lapid propune „un divorţ corect” , spunând că „trebuie să ne separăm de palestinieni şi trebuie să facem ca separarea să fie justă”.

„Dacă vom continua să controlăm cele trei milioane de palestinieni, iar aceştia se vor transforma în patru, cinci sau şa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina

HotNews acum 17 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 6 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 13 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 10 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°