India propune crearea unei banci a statelor BRICS (Brazilia, Rusia, India, China si Africa de Sud), iar aceasta initiativa va figura in prim-planul agendei summitului grupului care va avea loc in 28 martie, la New Delhi, informeaza Inter Press Service.
India argumenteaza ca o astfel de banca ar fi in acord cu cresterea puterii economice a celor cinci state si ar putea sustine pozitia de jucator important al BRICS in stabilirea deciziilor la nivel global.
"La inceput, banca grupului BRICS nu are nevoie de mult capital. Ceea ce este si mai important este ca banca de dezvoltare a BRICS reprezinta o oportunitate unica de investitii indirecte ale rezervelor valutare ale bancilor centrale in interiorul acestor state", a spus Alexander Appokin, economist al Centrului de Analiza si Previziune Macroeconomica din Moscova.
De exemplu, o banca a BRICS poate emite obligatiuni convertibile, care pot fi fara indoiala bine cotate si pot fi achizitionate de catre bancile centrale ale tuturor statelor BRICS. Astfel, aceste state pot avea un cadru prin care sa isi imparta riscul investitiilor.
"China va fi cel mai mare beneficiar al acestui fapt. Si mai mult, investitiile in infrastructura au nevoie nu doar de finantare pe termen lung, ci si de monitorizare externa pentru mai multa transparenta si o crestere a eficientei. In acest caz, o banca BRICS pentru dezvoltare poate oferi unele recomandari pentru implementarea cu succes a proiectelor regionale", a adaugat Appokin.
Insa, acesta avertizeaza ca "structurile in dezvoltare, precum banca BRICS, sunt eficiente doar in cazul in care acestea sunt independente in deciziile de finantare a proiectelor din partea guvernelor, sau cel putin au un spatiu pentru a functiona intr-un cadru de dezvoltare pe termen lung."
In acelasi timp, Yuhua Xiao, asistent al Universitatii Zheijang din C