Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A costat 1,2 milioane €, dar nu a jucat niciun meci în Liga I! Acum îşi cere drepturile: 450.000€

Publicat in Pro Sport, miercuri 23 noiembrie 2011 ·

Fostul jucător al vasluienilor, Ozeia Maciel, a trăit poate una dintre cele mai neobişnuite experienţe în România. De fapt, fundaşul brazilian în vârstă de 29 de ani n-a apucat nici măcar să fie trecut în dreptul rezervelor pe o foaie de joc. S-a accidentat după primele antrenamente, pentru ca mai apoi să îi fie interzis dreptul de joc, împreună cu Marius Constantin, Massimo Zappino şi Nicolae Stanciu, din cauza neînţelegerilor clubului moldovean cu FIFA.

Ce s-a întâmplat de ai plecat atât de repede de la Vaslui?

N-am apucat să stau foarte mult şi acesta este marele meu regret. N-am apucat să le arăt tuturor că pot face foarte multe pentru această echipă. Tot ce pot să vă spun e că ceea ce s-a întâmplat de fapt n-a fost nici din vina mea, nici din a impresarilor care m-au adus în România.

Dar unde crezi că s-a greşit?

Vina aparţine exclusiv celor care conduc acest club şi o spun cu toată convingerea. Mi-e greu însă să găsesc o explicaţie logică pentru ce mi s-a întâmplat, numai şefii ştiu ce trebuia făcut cu adevărat.

"N-am văzut niciun ban în România!"

Te-ai simţit ignorat, dat la o parte?

Jucătorii şi stafful tehnic s-au purtat cu mine absolut normal în scurta perioadă petrecută acolo. M-am înţeles bine cu toată lumea, iar acum continui să mă uit cu drag la toate meciurile lor. Am întâlnit la Vaslui şi persoane corecte, dar, din păcate, nu au putut face nimic pentru mine.

Câţi ani de contract mai ai cu Vaslui?

Am semnat pe trei ani. Mai grav e că nu am primit niciun ban de când am sosit în România şi sper ca această problemă să dispară cât mai repede, pentru că am tot dreptul să cer ceea ce mi se cuvine. Repet, mie îmi pare foarte rău că s-au întâmplat toate astea…

Ai fi dispus să te întorci în România?

Sigur că da. Dacă ar fi un club serios, care să se ţină de cuvânt, aş veni oricâ

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 58 minute
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 44 minute
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing

Mediafax acum 34 minute
Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing în China. Gazdele susţin că ambele părţi au exprimat voinţa politică de reconciliere.

Candidatul AUR la primăria Capitalei, plângere la DNA împotriva lui Nicușor Dan

Gandul acum o ora
Mihai Enache, candidatul AUR la primăria Capitalei, a depus plângere penală marți la Direcția Națională Anticorupție împotriva lui Nicușor Dan. Plângerea vizează publicitatea electorală cu finanțare netransparentă a acestuia. Am depus plângere penal

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Marius Tucă Show începe marți, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 2 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum o ora
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 2 ore
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Vreme de primăvară cu ploi slabe şi temperaturi normale în Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Conform prognozei speciale pentru Capitală, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru ultima zi a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, va pl

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°