Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Congresul american se va reuni pe 9 septembrie pentru a decide dacă DECLARĂ RĂZBOI SIRIEI

Publicat in Romania TV, sâmbătă 31 august 2013 ·

Dezbaterea din Congres privind o eventuală intervenţie militară americană în Siria, solicitată de Barack Obama, va începe luni, 9 septembrie, au anunţat sâmbătă responsabili americani ai Camerei Reprezentanţilor.

"Conform Constituţiei, responsabilitatea de a declara război revine Congresului. Suntem mulţumiţi că preşedintele a cerut autorizaţia pentru o intervenţie militară în Siria, ca răspuns la problemele grave şi substanţiale pe care aceasta le ridică. Consultându-ne cu preşedintele, ne aşteptăm ca începând cu 9 septembrie Camera să examineze această măsură", au declarat John Boehner, preşedintele Camerei, şi ceilalţi lideri republicani într-un comunicat.

CITEŞTE ŞI SUA, gată să ATACE Siria. Obama: "Nu vom trimite militari la sol, vor fi atacuri aeriene"

Congresul, aflat în prezent în vacanţa de vară, se va întoarce la Washingotn luni, 9 septembrie, iar liderii Camerei nu au susţinut revenirea parlamentarilor mai devreme. Aleşii se întorc de obicei din circumscripţiile lor luni după-amiază.

"Aceasta îi va acorda preşedintelui timp să îşi prezinte planul în faţa Congresului şi americanilor", au scris liderii.

Cele două Camere ale Congresului, Camera Reprezentaţilor şi Senatul, sunt egale în Statele Unite şi trebuie astfel să voteze un text în aceiaşi termeni pentru a deveni lege. Democraţii dispun de majoritatea în Senat şi republicanii cotrolează Camera din ianuarie 2011.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum o ora
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins

News.ro acum 13 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 16 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum o ora
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum o ora
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Marcel Ciolacu, despre bucata lipsă din autostrada A1: Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României / Sorin Grindeanu: Într-o lună şi ceva ajung lucrările la zona de deal

News.ro acum 30 minute
Premierul Marcel Ciolacu a catalogat drept ”una dintre cele mai mari ruşini ale României” bucata de 10 kilometri de autostradă dintre Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi a precizat că acest tronson a creat un calvar pentru şofer

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 3 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Parfumuri contrafăcute, în valoare de 4 milioane de euro, oprite în Portul Constanța

Wall-Street.ro acum 21 minute
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța au descoperit în Portul Constanţa, 18.000 parfumuri, în valoare totală de 4.000.000 euro, bunuri susceptibile a aduce

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum o ora
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

23°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°