Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miros de prăjituri în bucătăriile europene

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 19 decembrie 2010 ·

Dacă sunteţi în pană de inspiraţie, puteţi încerca dulciurile tradiţionale pe care le fac de Sărbători francezii, spaniolii sau grecii. Sursa: ARHIVA EVZ

Aproape nu există bucătărie naţională care să nu aibă măcar o prăjitură tradiţională pentru Crăciun. Românii fac cozonac, la fel ca de Paşti, sau fursecuri. Dar un tur rapid prin bucătăriile altor europeni vă poate oferi câteva idei interesante, dacă sunteţi în criză de inspiraţie.

La Bûche de Noel, buturuga franţuzească, a cucerit şi Belgia, Canada, ba chiar şi Libanul şi a ajuns până în Vietnam. E una dintre cele mai vechi reţete creştine, simbolizând butucul al cărui foc purifică toată casa cu ocazia Naşterii Domnului. În Evul Mediu, se puneau pe foc atâţia buşteni câţi membri de familie erau în casă, acest obicei fiind un precursor al bradului de Crăciun.

Panettone, o prăjitură descoperită dintr-o greşeală

Christstollen a intrat în tradiţia nemţilor în urmă cu mai bine de 700 de ani. Erau dulciuri foarte ieftine, care se mâncau în post, iar patiserii au adăugat ingrediente care l-au transformat într-un produs special pentru Sărbătorile de Iarnă.

Turron, prăjitura spaniolilor, conţine fructe confiate, nuci sau migdale. Kourabiedes, fursecurile cu unt din abundenţă, nu lipsesc de pe nicio masă a grecilor.

Panettone italian a fost descoperită printr-o greaşeală. În secolul al XV-lea, patiserul Toni arsese prăjiturile, aşa că a adăugat câteva ingrediente, ieşind un fel de cozonac care i-a cucerit pe toţi. Prăjitura a fost denumită panettone (pâinea lui Toni).

Niciun Crăciun franţuzesc fără La Buche de Noel

Blatul: 250 grame de făină, 6 ouă, 2 plicuri de zahăr vanilat. Albuşurile se bat spumă. În alt vas se amestecă zahărul cu gălbenuşurile până iese ca o cremă. Se amestecă totul şi se pune întro tavă unsă cu unt şi presăra

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 23 minute
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum o ora
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum o ora
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri din SUA

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Ziarul Financiar acum 53 minute
Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari, deoarece se pare că starea de sănătate a monarhului se deteriorează treptat. Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 11 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Vremea

București
acum

15°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

11°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°