În minutul 95, la un corner, Aranzubia a înscris surprinzător pentru a aduce oaspeţilor un punct nesperat.
Prin natura postului lor, portarii apar foarte rar pe lista marcatorilor. Să dea gol din acţiune, această realizare chiar este incredibilă. Dani Aranzubia se înscrie pe lista puţinilor goalkeeperi care au izbutit să trimită mingea în plasa adversă, dar nu dintr-o fază fixă. S-a întîmplat la meciul Almeria - La Coruna. Era 1-0 şi minutul 5 de prelungiri. Oaspeţii au avut corner: Pablo Alvarez a executat, iar Aranzubia, ajuns disperat în careul rival şi neluat în calcul de către adversari, a sosit lansat şi l-a devansat pe omologul Diego Alves, venit să respingă. A fost ultima fază a partidei, încheiată 1-1 într-un final neaşteptat. Devenit primul portar care înscrie din acţiune în liga întîi spaniolă, Dani a povestit: "Totul s-a petrecut foarte repede. M-am gîndit că se încheie meciul şi trebuie să-mi încerc norocul, să fac ceva să nu pierdem. Mi-a ieşit. M-am emoţionat tare cînd m-am văzut înconjurat de colegi şi felicitat".
"Pionierul" Mario
Primul portar care a înscris din acţiune în campionatul Spaniei a fost Mario Soria. Evenimentul a avut loc pe 14 noiembrie 1993. În partida lui Leganes cu Castellon, din Segunda Division, portarul gazdelor a înscris cu capul tocmai în minutul 95, la o recentrare după un corner.
În Primera, camerunezul Songo'o izbutise să puncteze pentru La Coruna contra Numanciei, în sezonul 1999-2000, dar golul i-a fost anulat pentru fault în atac.
Palop, coşmarul lui Lucescu
Moment memorabil în martie 2007, în "optimile" Cupa UEFA. După 2-2 în tur, Mircea Lucescu a avut cu Şahtior, la Doneţk, revanşa contra Sevillei. Se făcuse 2-1 pentru "mineri", iar arbitrul a dictat 4 minute de prelungiri. Cînd mai era foarte puţin pînă la final, în minutul 93 şi 18 secunde, a venit lovitura: portarul oasp