Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti analizează acum dosarele depuse la Braşov în perioada 7 iunie -1 iulie 2011
Braşovenii care şi-au depus dosarele pentru o „Casă Verde” şi au fost anunţaţi că au fost acceptaţi în program prin lista afişată, pe site-ul AFM, în 25 ianuarie, sunt invitaţi la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM), din str. Politehnicii, să semneze contractele de finanţare. Este vorba despre persoanele fizice înscrise de la nr. 127/2.06.2011 până la 267/6.06.2011. Programul APM este între 8.00 – 16.00, de luni până vineri.
„Neprezentarea în vederea semnării contractului în termen de 60 de zile, adică până la 2.06.2012 se consideră renunţare la finanţarea aprobată”, a precizat Ciprian Băncilă, director executiv al APM Braşov.
Contractul de finanţare nerambursabilă intră în vigoare la data semnării acestuia de către părţile contractante şi este valabil până la finalizarea proiectului, dar nu mai târziu de 12 luni de la data semnării. După semnarea acestora, beneficiarii pot demara achiziţionarea şi montarea instalaţiilor, urmând ca tot la sediul APM Braşov să depună dosarul de decontare.
Celelalte dosare depuse în sesiunea 2011, înregistrate de la numărul 268/7.06.2011 până la 831/1.07.2011 vor fi analizate de către Administraţia Fondului pentru Mediu (AMF) Bucureşti, în perioada următoare, au arătat reprezentanţii APM Braşov. Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti analizează acum dosarele depuse la Braşov în perioada 7 iunie -1 iulie 2011
Braşovenii care şi-au depus dosarele pentru o „Casă Verde” şi au fost anunţaţi că au fost acceptaţi în program prin lista afişată, pe site-ul AFM, în 25 ianuarie, sunt invitaţi la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM), din str. Politehnicii, să semneze contractele de finanţare. Este vorba despre persoanele fi