Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planuri pentru un dezastru aşteptat: marii jucători iau în calcul spargerea zonei euro

Publicat in Adevarul, miercuri 23 noiembrie 2011 ·

O bună parte din marii jucători de pe pieţele valutare internaţionale se pregătește pentru posibilitatea spargerii zonei euro. Un semnal că îngrijorările investitorilor cu privire la evoluţia viitoare a crizei datoriilor suverane din Europa sunt în continuă creștere.

CLS Bank International, instituție financiară care operează una dintre cele mai mari platforme de schimburi valutare din lume, are deja în lucur o serie de proceduri prin care să se pună la adăpost de o tot mai probabilă dezintegrare a zonei euro, arată surse apropiate conglomeratului financiar citate de publicația financiară „Wall Street Journal”.

Jucătorii de pe pieţele valutare se pregătesc să înlocuiască EUR

O parte dintre cele 63 de bănci care dețin în comun CLS lucrează deja la introducerea unor proceduri similare. „Întotdeauna ne pregătim pentru situații de urgență”, a declarat sub protecţia anonimatului un membru al conducerii executive al unuia dintre cei mai importanţi jucători de pe pieţele valutare, citat de acelaşi cotidian american.

Compania CLS, cu sediul în New York, este, de departe, cel mai important nume pe piața valutară de care se știe că ia în calcul această posibilitate. Analiștii băncii japoneze Nomura Holdings au declarat vineri că spargerea zonei euro este „un risc foarte real,” în timp ce analiștii HSBC Holdings și-au anunțat clienții, marți, că scenariul în care unele țări vor părăsi zona euro „nu este de neimaginat”.

Majoritatea liderilor europeni precum și băncile principale au considerat această temă ca fiind mult prea sensibilă pentru a fi dezbătută public. Aceștia s-au temut că aducerea în discuție a acestei idei ar fi transformat-o într-o profeție care se auto-adeverește, crescând temerea creditorilor față de băncile și companiile europene și exacerbând situația precară a datoriilor suverane.

Măsuri de protecţie contra unui

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 2 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 3 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum o ora
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 2 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum o ora
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum o ora
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

20°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°