Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jesse Brinkley: Bute este un monstru, dar sunt pregătit să-l înfrunt

Publicat in Romania Libera, luni 11 octombrie 2010 ·

Pugilistul Jesse Brinkley, care va boxa în noaptea de vineri spre sâmbătă cu Lucian Bute pentru titlul mondial, a declarat, într-un interviu acordat site-ului fighthype.com, că adversarul său este un "monstru" şi un "coşmar", precizând însă că este pregătit să-l înfrunte pe acesta, informează Mediafax.

"Ştiu la ce să mă aştept din partea unui campion mondial care nu a cunoscut înfrângerea. La ce te poţi aştepta de la un astfel de pugilist? Te aştepţi să dea tot ce are mai bun şi mai măreţ în el. Lucian este un monstru, un coşmar al naibii de urât. M-am pregătit atât mental cât şi fizic pentru cea mai dură seară, însă îl voi ataca pe Bute. Vreau să-mi asum mai multe riscuri. Sunt în formă, lovesc puternic, iar dacă Lucian are impresia că mă va domina şi că mă va învinge, atunci se minte singur, iar echipa sa îl minte. Eu ştiu cu cine am de a face, un pugilist care loveşte foarte puternic cu stânga. Respect tot ce are de oferit acest om. Dacă voi ignora capacităţile sale, o să-mi arunce capul în al cincilea rând", a spus Brinkley.

Pugilistul american a adăugat că numele adversarului său îl va face să dea tot ce are mai bun din el. "Toată viaţa mi-am dorit să mă lupt pentru titlul mondial. Voi avea de înfruntat un monstru, chiar la el acasă, asta voi întâlni în primul meci al meu pentru titlul mondial. Evoluţia şi renumele său mă vor face şi pe mine să dau tot ce am mai bun, iar ceea ce mă face să am încredere că îl pot învinge este faptul că şi el este om. Are tot cinci degete la fiecare picior, are tot cinci degete la fiecare mână, iar sângele lui e tot roşu. Este exact la fel ca şi mine. Vom fi eu împotriva lui. Chiar dacă voi câştiga sau dacă voi pierde, voi fi mulţumit şi voi şti că am dat tot ce am putut în acest meci", a afirmat Brinkley.

Lucian Bute îşi va apăra pentru a şasea oară titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, în

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 8 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 7 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 8 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 7 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 12 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°