Ieri s-au implinit 22 de ani de la Revolutia din Timisoara. La tv am vazut oameni cu pancarte pe care scria “Respect 89”. E important ca unii dintre noi isi mai aduc aminte de spiritul acelor zile. Atunci speram la libertate (pe zidurile Universitatii din Bucuresti a stat scris mai mult de 10 ani “De Craciun ne-am luat ratia de libertate”). Si mai speram la democratie, asimiland capitalismul cu democratia. Unii dintre noi inca mai cred in capitalismul industrial, cel care te face liber si responsabil. Cei mai multi dintre noi au ajuns, insa, sa accepte ca economia e straina democratiei si ca, in numele bunastarii consumeriste, este acceptabil un “mic” deficit de democratie. Alegerea libera si democratica a devenit indezirabila (sau a fost inlocuita cu controlul politicilor publice prin tehnocrati), iar consultarea populara prin referendum a devenit nomina odiosa. Bunastarea este insa o iluzie, cita vreme ea nu este decit un mijloc pentru pastrarea controlului in miinile oligarhiei financiare. Cu putin timp inainte de a muri, Vaclav Havel a spus ca întreaga Europă tinde să cadă pradă iluziei unor soluţii tehnocratice rapide si ca, cu toate acestea, criza băncilor şi cea a datoriilor nu sunt altceva decât criza omului care şi-a abandonat idealurile şi a capitulat în faţa iluziei că omul poate avea totul fără sacrificiu şi fără întârziere.

Corporatiile multinationale (care reprezinta osatura acestei oligarhii financiare) nu sunt cu nimic mai bune decit oligarhia comunista alungata in 1989 de la putere din tarile Europei de Est. Ca si puterea politica, si puterea economica are tendinta de a aluneca in abuz sau dictatura. Ambele tipuri de putere se bazeaza pe control. Or, in 89, noi am vrut sa ne eliberam de sub control. Dupa 22 de ani, puterea politica, la presiunea celei economice, a ajuns sa ne impuna prioritati care nu sunt ale noastre; mie imi pasa mai puti