Barack Obama îşi va investiga propria echipă pentru a determina cine a tratat cu guvernatorul corupt. El a promis că “în câteva zile” va anunţa cine a discutat cu Rod Blagojevich privitor la un aranjament pentru preluarea postului de senator.
Înformaţia “aranjamentului” vine de la FBI şi arată că Blagojevich ar fi discutat cu un apropiat al preşedintelui ales american, Barack Obama, cum să împartă interesele. Un târg pe din trei, în care Janet Jarrett – prietenă apropiată a lui Obama ar fi fost numită pe postul de senator, eliberat prin plecarea lui Obama la preşedinţia SUA, la 20 ianuarie viitor. Guvernatorul de Illinois, Rod Blagojevich, arestat marţi pentru corupţie în afacerea locului de senator, ar fi fost numit preşedintele SEIU (Service Employees International Union), unde ar fi fost plătit cu 300.000 dolari pe an timp de 4 ani fără să facă nimic. Iar Uniunea SEIU – cel mai mare contributor unic la campania prezidenţială a lui Obama ar fi primit sprijin de la preşedintele ţării.
Numai că firul s-a rupt. La sfârşitul lunii noiembrie, când târgul ar fi fost în discuţie, Barack Obama, în calitate de preşedinte ales, primea deja informaţii “clasificate” de la Departamentul de Justiţie şi este foarte probabil ca el să fi ştiut despre investigarea lui Blagojevich. Ca urmare, Janet Jarrett şi-a retras imediat dorinţa de a deveni senator, iar reacţia lui Blagojevich a fost: “Nu e în stare decât să-mi aducă mulţumiri pentru locul de senator? Fuck him!”.
UNII MUMĂ, ALŢII CIUMĂ
“Am cerut echipei mele să adune toate informaţiile” cu privire la posibila negociere cu guvernatorul de Illinois. Dar Barack Obama a ţinut să clarifice foarte bine diferenţa dintre cele două echipe. Cea prezidenţială este formată din oameni ce deja primesc salarii şi vor deţine funcţii în următoarea adminstraţie şi pentru care Obama bagă mâna