Un studiu evidenţia recent că mai mult de jumătate dintre români nu cred că actuala criză mondială îi va afecta şi pe ei. Peste Ocean, oamenii – care nu mai au răbdare să aştepte soluţiile Obama – se sinucid, îşi vînd pe nimic casele, companiile reduc producţia, muncitorii sînt concediaţi, iar marile corporaţii, în pragul falimentului, se unesc, de multe ori anus contra naturii, General Motors evacuînd puturoşeniile Fordului sau viceversa, numai pentru a primi o transfuzie întremătoare de la stat şi pentru a nu muri de constipate ce sînt. La români, de sărbători, „micile“ cheltuieli au doborît marile aşteptări ale comercianţilor. Oamenii şi-au burduşit frigiderele, neeliberîndu-se încă de fobia morţii prin înfometare. Nu întîmplător, în ţara visului american, pus pe năsălie, cu puţini oameni la priveghi, că doar nu-i obişnuinţa parastaselor cu mese bogate – i-a ferit Dumnezeu de-o astfel de petrecanie! –, batjocorirea românilor vinde McChifteaua mai bine. Într-un show al televiziunii NBC, producătorii Burger King-ului, iluzie cauciucată de hrană, i-au luat pe maramureşenii din Budeşti într-o zeflemea cabotină pentru că nu au ştiut, chipurile, la ce-i bună marfa. Fie că şi-au pus-o pe cap, fie au ţinut-o în palme ca pe un trofeu, românii erau ţinta, nu scopul, bătăii de joc a vocilor din background. „Cu ăsta hrănesc o lună de zile tot satul“, se auzea, printre americanisme, vocea neaoşă a unui nedus la Biserica Burg-anglicană. Producătorul spotului îi înfăţişa pe ţărani ca pe nişte sălbatici incestuoşi şi flămînzi. Îmi amintesc cum, la şcoală, m-a întrebat profesorul de română ce prefer la teză: răşinarii lui Goga sau năsăudenii lui Coşbuc. Am răspuns: „Moromeţii“ lui Preda. În aşteptarea planului lui Dumnezeu pentru România, deprecierea galopantă a leului, concedierile masive, lipsa noilor locuri de muncă nu-i sperie pe cei mulţi şi nici nu-i bagă în cantonam