Faza în care nu mai ştim ce vorbim.
Cică “România sperie Europa”. Aşa scria mare, pe ecran, în noaptea aceea cînd toate cele patru echipe româneşti treceau de tururile preliminare ale competiţiilor continentale în care cei mai grei adversari erau de ales între Vitesse şi Dinamo Tbilisi. Europa cea serioasă nu avea de ce să se teamă. Titlul mai corect ar fi fost: “Unii români uimesc mulţi români” - căci, într-adevăr - calificarea a patru din patru echipe româneşti era, strict între noi, românii, de domeniul mirării. În limitele acestei nestăpînite bucurii, performanţa curăţică era calificarea lor în meciurile jucate în deplasare: Steaua şi Astra în tur, Petrolul şi Pandurii în retur. Era binişor, nu mai mult, dar nici mai puţin. Nu se cunoaşte la noi acest relativism, nici nu ne place. Trăim, ne lăfăim şi ne prăpădim între enormităţi. Sîntem într-o fază avansată de aiureală - aceea de a nu mai şti ce vorbim şi ce titrăm.
Cîteva zile mai tîrziu, după o repriză în care Steaua s-a antrenat cu Dinamo, ni s-a spus că repriza a doua a fost halucinantă, iar meciul în ansamblu frumos. Cu adevărat halucinant a fost ce se petrecea în mintea unor oameni care puteau să arboreze portretele uriaşe ale unor îngeri ca Hîldan şi Mopsu’, pentru ca după aceea, aceiaşi să arunce în teren cu petarde, sticle şi ce se mai găsea. A mai apărut şi “exuberanţa”… MM Stoica aşa numea - exuberanţă - sincera sa provocare şi sfidare a adversarului. În numele ei, îi ameninţa pe dinamovişti că în retur va fi o nenorocire. Trebuie să fii uşor prostănac ca să-l întrebi pe acest megaloman convins de forţa ironiilor sale dacă ştie ce înseamnă exuberanţă. El de mult ne-a spus clar că nu poate discuta dacă nu i se acceptă dreptul la ultimul cuvînt. În fine, alaltăieri seară, selecţionerul naţionalei s-a declarat dezamăgit de suporteri, asta după un meci pe care, dacă ai vrea să-l comentezi, a
