Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 22.000 de români au certificat de revoluţionar, 16.000 dintre ei nu primesc însă indemnizaţie

Publicat in Ziua de Cluj, marți 24 decembrie 2013 ·

Numărul deţinătorilor de certificate de revoluţionar, în urma evenimentelor din decembrie '89, este estimat la 22.000-23.000, însă 16.000 dintre aceştia, mai precis cei din categoria "luptător remarcat prin fapte deosebite", nu vor primi nici în 2014 indemnizaţie lunară pentru acest merit

În prezent, sunt aproximativ 22.000-23.000 de deţinători de certificate de revoluţionar, dintre care aproximativ 16.000 de luptători remarcaţi prin fapte deosebite, aproximativ 2.200 de luptători răniţi, circa 600-650 de luptători reţinuţi, 150-200 de răniţi şi reţinuţi, 2.000 de urmaşi ai eroilor martiri şi alţi 150-200 de participanţi, acesta din urmă fiind doar un titlu onorific, a precizat, pentru MEDIAFAX, Gheorghe Grosu, referent la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor.

Toate aceste categorii, cu excepţia participanţilor, au beneficiat de indemnizaţie lunară, potrivit Legii 341/2004 - Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987.

Numărul beneficiarilor s-a micşorat însă considerabil urmare a Legii 283/2011, prin care nu se mai acordă indemnizaţiile reparatorii persoanelor care au obţinut titlul de "Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite", atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, decât dacă respectivele persoane au un venit mai mic decât salariul mediu brut pe economie. De aceleaşi drepturi ar fi trebuit să beneficieze şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nici o formă de învăţământ ori nu realizează venitu

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum o ora
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 2 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 2 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 3 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 7 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 2 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 13 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°